Dan Șova: USL vrea renunțarea la pragul electoral

Dan Șova: USL vrea renunțarea la pragul electoral

Senatorul PSD Dan Şova a declarat pentru mediafax.ro că pragul electoral, menţinut în proiectul USL privind uninominalul într-un singur tur, va fi scos atunci când actul normativ va fi dezbătut de Camera Deputaţilor, care este for decizonal.

Proiectul, inițiat de Victor Ponta și Crin Antonescu, atrecut ieri de Senat și a fost trimis la Camera Deputaților, unde USL vrea să-l dezbată în regim de urgență, astfel încât să poată intra în vigoare la alegerule parlamentare din noiembrie. "Pragul electoral va fi scos, probabil, la Camera Deputaţilor", a spus Şova. Eliminarea pragului electoral este una dintre condițiile puse de UNPR și acceptate de Victor Ponta pentru susținerea pe care uneperiștii o acordă actualului guvern. Desființarea pragului electoral ar permite intrarea în Parlament - chiar dacă nu cu o pondere semnificativă - a unor partide care nu au reușit la ultimele alegeri să întrunească necesarul de voturi. Ar fi cazul PNG, partidul lui Gigi Becali sau chiar al PRM, care nu a mai prins Parlament la alegerile din 2008. De asemenea, s-ar putea diversifica oferta venită din maghiarime, unde, pe lângă UDMR, ar mai putea reuși să-și trimită unul-doi reprezentanți în Parlament și PCM, competitor mai vechi al Uniunii, și PPMT (recent înființat de Laszlo Tokes). Conform variantei care a trecut ieri de Senat, alegerile parlamentare se organizează într-un singur tur, câștigător fiind candidatul cu cele mai multe voturi, chiar dacă nu a primit peste 50% din voturi. Din lege a fost eliminat articolul care reducea la 300 numărul de parlamentari și cel care sancționa migrația parlamentară. CITIȚI ȘI:

  • Uninominal de ochii lumii

Ne puteți urmări și pe Google News