Ponta atacă "politrucii din TVR" și spune că ar trebui schimbați
- Laura Ciobanu
- 8 mai 2012, 22:57
"TVR e profund politizată, denaturează și dezinformează" și ar avea nevoie, la fel ca și postul național de radio, de un management de tip european, a declarat premierul Victor Ponta la Antena 3.
Pe lângă politizare, Ponta a mai reproșat TVR și un prost management și a afirmat că la TVR, dar și la radioul național ar trebui introdus un management de tip european. "Juridic este posibil ca Parlamentul să respingă rapoartele de activitate ale celor două instituții (fapt care înseamnă, automat, căderea consiliilor de administrație - n.r.), dar vreau să știu ce punem în loc. Nu putem să-i schimbăm pe politrucii celor care au fost până acum la putere cu alți oameni politici ai USL", a spus premierul. Deși în perioada când era în Opoziție declara că nu va face schimbări pe criterii politice, lucru pentru care critica vehement PDL, în practică USL a trecut deja la consolidarea propriei puteri. Astăzi, Guvernul a decis schimbarea prefecților și subprefecților numiți în perioada când la putere a fost coaliția PDL-UNPR-UDMR. CITIȚI ȘI:
- Victor Ponta a decis demiterea prefecțiilor și a subprefecțiilor pe criterii politice
- GUVERN. Victor Ponta s-a instalat în fostul birou al lui Adrian Năstase
- PSD, șantaj grosolan la TVR: „Îl vrem pe Lucaci șef la Știri”. Filmul unei execuții ca-n anii '50