Concordie totală între Chiajna şi Steaua!

Concordie totală între Chiajna şi Steaua!

Steaua rămâne în cursa pentru titlu după victoria facilă obţinută aseară, în deplasare, împotriva Concordiei Chiajna, cu scorul de 2-0.

Bulgarul Valentin Iliev a deschis scorul cu un voleu superb, direct sub transversală, în minutul 7. Un alt fundaş, sârbul Martinovici a risipit "emoţiile" oaspeţilor, în minutul 73. Cea mai controversată fază a partidei a avut loc în minutul 14, când Valentin Iliev a trimis în transversală, apoi mingea a căzut pe linia porţii, iar Geraldo a reluat din nou în bară. Steliştii au cerut gol la reluarea lui Iliev. Blestemul accidentărilor le-a lovit aseară pe ambele echipe. Viorel Dinu şi Ilie Iordache, de la gazde, şi stelistul Latovlevici au fost schimbaţi forţat. În partea a doua a meciului, alţi doi jucători ai Concordiei, Roberto Iancu şi Paulinho, au acuzat probleme medicale, dar au rămas pe teren, deoarece antrenorul Laurenţiu Reghecampf efectuase toate modificările. Leandro Tatu s-a făcut din nou de râs, irosind ocazia campionatului, în minutul 84. Brazilianul n-a nimerit poarta goală de la câţiva metri. Concordia, echipa care a făcut senzaţie în acest retur când a vrut, nu a reuşit să-şi creeze decât o singură ocazie mare împotriva Stelei! Componenţii echipei care în 1986 a câştigat Cupa Campionilor Europeni au aniversat 26 de ani de la finala cu Barcelona la un complex turistic din Cheile Grădiştei, unde au jucat o partidă cu echipa ziariştilor. Steliştii s-au impus, ca şi la Sevilla, după loviturile de departajare. La eveniment a participat şi Valentin Ceauşescu, "patronul" din umbră al acelei echipe.

Ne puteți urmări și pe Google News