Röyksopp, pentru prima oară la București, la B'Estfest Summer Camp. Vezi care sunt capetele de afiș la festival

Röyksopp, pentru prima oară la București, la B'Estfest Summer Camp. Vezi care sunt capetele de afiș la festival

Duo-ul de muzică electronică Röyksopp, din Norvegia, va concerta pe 7 iulie, în cea de-a doua zi a festivalului, alături de Selah Sue, Milow, Trolley Snatcha, Obituary și Mala Vita.

Svein Berge și Torbjørn Brundtland au format trupa în 1998. Dupa ce au experimentat mai multe stiluri ale muzicii electronice, în 2001 cei doi au lansat primul album, "Melody A.M.", abordând un mix unic de sonorități, de la ambient și downtempo, la synth-pop și chiar soul-funk. Albumul a devenit un clasic al muzicii electronice, fiind declarat de către publicatia norvegiana "Verdens Gang" drept cel mai bun album al deceniului și inclus de "The Guardian" în lista celor "1000 de albume pe care trebuie să le asculți înainte de a muri". Anul 2002 le-a adus membrilor Röyksopp și primele nominalizari obtinute in afara țării de origine. La gala MTV Europe Music Awards trupa a fost prezentă pe lista posibililor câștigători la categoriile Best Nordic Act, Best New Artist, Best Dance Act și Best Video, în cadrul celei din urmă obținând trofeul pentru clipul piesei "Remind Me". În 2003, trupa a primit o nouă nominalizare pentru Best Group, de aceasta dată la Brit Awards, iar în 2009 s-a aflat pe lista celor mai bune remixuri selectate pentru un premiu Grammy, cu piesa "The Girl And The Robot (Jean Elan Remix)". B'Estfest Summer Camp se va desfășura în perioada 6-8 iulie, în cadrul B'Estfest Park de la Tunari. Capetele de afiș ale festivalului sunt Röyksopp, Garbage și Pulp. DJ-ul britanic Trolley Snatcha, unul dintre cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai stilului dubstep, a fost confirmat și el recent pe afișul B'estfest 2012Biletele sunt disponibile în rețeaua magazinelor Diverta, pe www.myticket.ro și în rețelele afiliate, la prețul de 125 de lei pentru o zi și 265 de lei pentru trei zile, 15 lei fiind valoarea voucherului de camping. Tinerii de până în 26 de ani beneficiază de 50% discount din prețul biletului dacă vin în "gașcă" de cinci persoane, iar copiii mai mici de 12 ani au acces gratuit în prezența unui adult. <iframe width="633" height="480" src="http://www.youtube.com/embed/ADBKdSCbmiM" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="633" height="480" src="http://www.youtube.com/embed/eo4u4JJAPGk" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> Citiți și:

  • Trupa Garbage vine în iulie la București
  • Bilete la jumătate de preț pentru tineri, la B'Estfest Summer Camp

Ne puteți urmări și pe Google News