Maraton de concursuri şcolare

Maraton de concursuri şcolare

Competiţiile nu sunt obligatorii, însă cei mici se înghesuie să-şi testeze cunoştinţele, încurajaţi de profesori. Participarea se plăteşte.

Până să intre în vacanţa mare, elevii de şcoală generală, cu spirit competitiv, au de trecut o probă de foc. Luna aceasta, pe lângă teze, au loc o serie de concursuri şcolare. Numai în Bucureşti sunt programate, pentru luna mai, şapte astfel de competiţii, la o distanţă de câteva zile.

Adrian Topor, vicepre­şedintele Federaţiei Naţio­nale a Părinţilor spune că cei mai câştigaţi sunt organizatorii, nu elevii. Profil de participant: Elevul bun la toate

Mai mult, explică Topor, nu aglomerarea concursurilor în preajma tezelor este problema, ci presiunea asupra unora dintre copii, de a participa la cât mai multe competiţii.

"Când să le fi pus, că tot anul şcolar e aglomerat? Grav este că elevii cad victime presiunii profesorilor şi părinţilor, care cred că un elev bun la clasă trebuie să meargă şi la concursul de matematică, şi la chimie, şi la română".

Un rol important îl au şi profesorii, oameni-cheie în strategia de marketing a competiţiilor, care au puterea de a mobiliza un număr mare de copii.

De-a lungul timpului, mai mulţi profesori din diverse şcoli din ţară au fost suspectaţi că primesc bani pentru a-i convinge pe copii să participe. Mai mult, au existat reclamaţii privind corectitudinea profesorilor, mai ales în instituţiile şcolare unde se obţin punctaje foarte mari.

Dascălii spun că elevii participă benevol şi că, dacă vor să aibă momente de respiro în perioada tezelor, pot alege să meargă la concursurile din weekend sau la cele de peste an.

"Copiii nu sunt obligaţi să se înscrie, mai ales că trebuie să şi plătească. În plus, concursurile şcolare naţionale încep cam din toamnă. La Cangurul de exemplu, există mai multe etape", face lumină Maria Lef, director-adjunct la Şcoala Centrală.

Ca să participle la Cangurul, Euclid şi Eurojunior, copiii trebuie să achite o taxă de 15-20 de lei, la care se adaugă şi costul culegerilor folosite pentru a se pregăti de concurs. Comper este singura competiţie unde participarea este gratuită.

Părinţii achită 15-20 de lei pentru competiţii precum Euclid şi Eurojunior

"Elevii cad victime presiunii profesorilor şi părinţilor, care cred că un elev bun la clasă trebuie să meargă la toate concursurile". ADRIAN TOPOR, Federaţia Naţională a Părinţilor Citiţi şi:

  • Sezon de concursuri private în şcolile de stat. Elevii, în goană după premii încă din clasa I

Ne puteți urmări și pe Google News