Ungureanu, "ameninţat" de un parlamentar PSD. Solomon: E o expresie a la Bârlad. La noi Aldo Moro e substantiv comun, nu propriu

Ungureanu, "ameninţat" de un parlamentar PSD. Solomon: E o expresie a la Bârlad. La noi Aldo Moro e substantiv comun, nu propriu

Dacă premierul Ungureanu vine de 1 mai la Bârlad şi nu discută cu autorităţile locale, va avea "nu soarta lui Tăriceanu, ci soarta lui Aldo Moro, iar asta nu-i o ameninţare, ci o asigurare", a susținut un deputat PSD, Adrian Solomon. Ulterior, acesta s-a justificat arătând că referirea la politicianul italian și la destinul tragic al acestuia este doar o expresie locală menită să zugrăvească situația grea a bârlădenilor.

"Se-aude că domnul Mihai Răzvan Ungureanu ar vrea să vină pe 1 Mai la IRB. Eu îi transmit public, că sigur are urechi care s-audă, că dacă are nesimţirea, că tupeu are cât cuprinde, să vină în Bârlad şi să nu anunţe autorităţile, să nu oprească la primărie să afle ce-i doare pe bârlădeni de la primarul municipiului Bârlad va avea nu soarta lui Tăriceanu, ci soarta lui Aldo Moro. Şi asta nu-i o ameninţare, e o asigurare, domnule prim-ministru!", a declarat Solomon.

Contactat de EVZ, el a susținut că presa i-a răstălmăcit cuvintele, de vreme ce referirea la Aldo Moro este o expresie locală. “Este o expresie comună, cel puţin în Bârlad, care arată cât de grea e viaţa unor oameni şi disperarea lor. Dacă domnul Ungureanu nu va fi destul de inteligent să vină la noi în campanie electorală, ci în calitate de premier al tuturor românilor, îl vom întâmpina cu mitinguri. Acestea sunt lucruri care ar trebui să conteze şi pentru presă, nu tembelismele, glumele pe care le spun eu în conferinţele de presă. Aici colegii voştri au râs, acolo la Bucureşti au părut ameninţări. Totul ţine de interpretări, de modul în care sunt traduse. E ca şi cu candidaţii PDL care vor să candideze în ţara lui Ştefan cel Mare să facă judeţul tare", a declarat, pentru EVZ, deputatul PSD. Potrivit parlamentarului social-democrat. Aldo Moro are la Vaslui valoare de substantiv comun, nu de substantive propriu. “A căzut lumea în plasa asta. Aldo Moro este substantiv comun, nu propriu, exact cum stă treaba cu Peneş Curcanul", a mai explicat Solomon. Conform site-ului Camerei Deputaţilor, parlamentarul de 35 de ani se află la primul mandat în Parlament, ales într-un colegiu din judeţul Vaslui. Solomon este absolvent al Facultăţii de istorie din Iaşi, iar în perioada 2001-2004 a fost profesor de istorie la Colegiul Naţional Roşca Codreanu din Bârlad. Între 2004-2008 a fost viceprimar al acestei localităţi. Istoria răpirii și uciderii lui Aldo Moro Aldo Moro (1916-1978) a fost un important om politic italian și președinte al Partidului Democrația Creștină. În contextul conflictelor politice din Italia anilor ”70, a fost răpit în 16 martie 1978 și ucis în 9 mai 1978 de către grupul terorist Brigăzile Roșii.

A fost considerat un intelectual, un moderator tenace și răbdător, în special în interiorul partidului său. Era susținător al unui compromis istoric și dorea, în 1978, ca noul guvern democrat-creștin, condus de Giulio Andreotti, să primească, pentru prima oară, sprijinul Partidului Comunist. Moro a fost premier al Italiei între 1963-1968, apoi între 1974-1976. În 1946 a devenit vicepreședinte al Democrației Creștine și a fost ales apoi în Adunarea Constitutivă, unde a făcut parte din comisia care se ocupa de formularea textului Constituției. A fost deputat al Parlamentului din 1948, devenind apoi ministru al  Justiției, și, ulterior, între anii 1970 și 1974, ministru de Externe și președinte al Consiliului de Miniștri până în 1976. În 1976 a fost ales președinte al Consiliului Național al partidului.

Ne puteți urmări și pe Google News

În 16 martie 1978, pe o stradă din Roma, o unitate a organizației militante comuniste cunoscută sub numele de Brigăzile Roșii a blocat convoiul format din  două mașini, care îl transporta pe Moro și l-au răpit, executându-i cu sânge rece pe cei cinci bodyguarzi care îl păzeau. La vremea aceea, toți membrii fondatori ai Brigăzilor Roșii erau în închisoare, iar organizația condusă de Mario Moretti, care l-a răpit pe Moro, se spune că ar fi fost ”A doua Brigadă Roșie”. În zilele care au urmat, sindicatele au organizat greve gerenale, forțele de securitate au făcut sute de raiduri în Roma, Milano, Torino și alte orașe, căutându-l pe Moro. Ținut captiv timp de două luni, politicianului i s-a permis să trimită scrisori familiei și prietenilor săi. Guvernul a refuzat să negocieze eliberarea sa, în ciuda cererilor familiei, prietenilor și chiar a Papei Paul al VI-lea, care ”s-a oferit pe sine răpitorilor”, în schimbul lui Aldo Moro. Brigăzile Roșii au înscenat un proces secret, în care Moro a fost condamnat la moarte. Ei au cerut eliberarea unor prizonieri teroriști în schimbul vieții lui Aldo Moro, dar autoritățile au declarat că refuză să răspundă cererilor unor teroriști. Citiți și:

  • Deputatul PSD care l-a amenințat cu moartea pe premierul Ungureanu are antecedente cu Boc și Tăriceanu
  • PSD îi recomandă deputatului Solomon să se abțină de la declarații