Mihai Voicu nu-l găsește pe Ungureanu în baza de date a PNL. Antonescu l-ar invita la o ședință

Mihai Voicu nu-l găsește pe Ungureanu în baza de date a PNL. Antonescu l-ar invita la o ședință

Liberalii au reacționat diferit la solicitatea premierului Mihai Răzvan Ungureanu de a fi invitat la o ședință de Birou Permanent a conducerii PNL. Ungureanu a lansat acest apel către Crin Antonescu la o emisiune a B1TV, în care a afirmat că este membru PNL, dar este autosuspendat.

Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a declarat la RFI România că Mihai-Răzvan Ungureanu nu are nicio legătură cu PNL şi că nu figurează în bazele de date ale partidului. "Aceste declaraţii reprezintă o poveste de care eu m-am plictisit! Domnul Ungureanu, sigur, se poate crede ce doreşte, dar legătură cu Partidul Naţional Liberal nu are, nici ca apartenenţă, nici ca politici, nici ca mod de comportare în funcţia pe care o ocupă", apreciază el. "În mod evident, domnul Ungureanu este un prim-ministru numit de Traian Băsescu, susţinut de PDL şi de aliaţii săi, legăturile sale cu Partidul Naţional Liberal sunt zero! Cred că e un subiect pe care eu n-aş mai dori să-l comentez, pentru că mi se pare aşa, un soi de... să facem declaraţii să ne aflăm în treabă.(...) El nu este membru al Partidului Naţional Liberal, hai să fim serioşi!", a spus Voicu. Antonescu: "Dacă un cetăţean doreşte să vină la şedinţa noastră, de ce nu" Președintele PNL însă s-a arătat mai degrabă dispus să îl invite pe Ungureanu la o discuție cu conducerea partidului, spunând însă că se teme ca această invitație să nu se transforme în circ mediatic. "Noi, în mod curent, nu invităm membrii simpli ai partidului la şedinţele conducerii decât la solicitarea expresă a acestora - categorie în care l-am putea încadra pe domnul Ungureanu, o să-mi consult colegii - şi de obicei aceşti membri de rând ai partidului nu sunt prim-miniştri sau, dacă sunt prim-miniştri, avem idee despre asta, au un mandat din partea noastră, ceea ce nu e cazul. Nu ştiu dacă nu cumva chiar e cazul să avem această discuţie, poate o terminăm odată, o să-mi consult colegii şi nu este exclus", a spus Crin Antonescu la Antena 3. conform mediafax.ro.

Întrebat care este opţiunea sa, pe care să o prezinte colegilor, Antonescu a răspuns: "Opţiunea mea e să îl chem, domnule. Pentru că, până la urmă, suntem un partid deschis, pe cât putem, dacă un cetăţean doreşte neapărat să vină la şedinţa noastră să discute nişte chestiuni, până la urmă, de ce nu".

"Singura mea teamă - şi dacă vom lua decizia să îl invităm o să încercăm să ne luăm măsuri - este că aşa ceva se poate transforma uşor într-un fel de circ, mediatic şi nu numai. Ori nu cred că PNL se poate transforma, fie şi pentru cinci minute sau 50 de minute într-o arenă de circ. (...) Este foarte greu să califici drept sobru cadrul în care un prim-ministru pus de Băsescu, pus de cine a mai fost pus, în condiţiile politice ştiute, continuă să pretindă în mod caraghios că e membru, aşa, cu forţa, al unui partid, în care nici pe fond, nici formal, nu mai este demult membru. E greu să tratezi cu sobrietate asta, e o poziţie clasică de comedie, n-ai cum să-ţi stăpâneşti râsul. Dar o să încercăm", a mai spus el.

De asemenea, liderul PNL a precizat că orice membru autosuspendat din partid trebuie să îndeplinească formalitatea de a face o cerere pentru reluarea activităţii în momentul în care motivul acelei autosuspendări încetează.

Ne puteți urmări și pe Google News