Xcover, smartphone pentru şoc, apă şi praf

Xcover, smartphone pentru şoc, apă şi praf

Samsung a lansat un telefon rezistent, care poate fi folosit în condiţii extreme. Mobilul costă aproximativ 900 de lei la liber şi 250 de lei la abonament de 20 de euro.

Smartphone-ul Samsung Galaxy Xcover suportă şocurile, praful, murdăria şi rezistă timp de 30 de minute în apă de până la 1 metru adâncime. L-am aruncat de la aproximativ 1 metru jumătate şi apoi am călcat pe el, apoi l-am cufundat într-un pahar cu apă: telefonul celor de la Samsung n-a suferit nicio zgârâietură, iar ecranul n-a clipit.

Design. Poate că nu e cel mai frumos smartphone din câte există pe piaţă, dar scopul său este în primul rând să fie rezistent. Faţă ce celelate mobile de ultimă generaţie, la Samsung Galaxy Xcover, funcţiile principale, "Setări", "Acasă" şi "Înapoi" nu sunt controlate prin touchscreen, ci prin buatoane fizice. Display. Este de 3,65 de inci şi are o rezoluţie destul de slabă, 320 x 480 pixeli. Hardware. Are un procesor de 800 MHz, 512 MB RAM, 150 MB spaţiu de stocare, care poate fi suplimentat printr-un microSD cu până la 32 GB. Cântăreşte 116 grame şi are o grosime de 12 mm. Camera. Are 3,2 megapixeli şi e ajutată de un blitz de tip LED. Fotografiile sunt destul de bune, având în vedere senzorul camerei destul de slab. Preţ. La liber, Samsung Galaxy Xcover costă aproximativ 900 de lei, iar la Orange, cu abonament lunar de 20 de euro, costă aproximativ 250 de lei. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/We0PBgmsSR4" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> 30 de minute rezistă smartphone-ul Samsung Galaxy Xcover sub apă, la o adâncime de până la un metru şi jumătate Citiți și:

  • Smartphone-uri pentru buget redus

Ne puteți urmări și pe Google News