Procesul de la Oslo: Breivik a făcut salutul nazist. Norvegianul a plâns când și-a vazut manifestul video | VIDEO

Procesul de la Oslo: Breivik a făcut salutul nazist. Norvegianul a plâns când și-a vazut manifestul video | VIDEO

Un convoi ce-l transporta pe Anders Behring Breivik, autorul atacurilor de la Oslo, din 22 iulie 2011, soldat cu 77 de morți, a sosit în această dimineață în capitala Norvegiei, unde a început procesul său. Norvegianul riscă 21 de ani de închisoare.

UPDATE 4. În timp ce viziona filmulețul de 12 minute, realizat chiar de el, în care își prezintă manifestul împotriva islamului și a multiculturalismului, lui Breivik i-au dat lacrimile. Manifestul de 1.500 de pagini al atentatorului norvegian conţine numeroase linkuri către articole, bloguri şi alte materiale folosite de Breivik pentru a-şi justifica lupta împotriva multiculturalismului.

UPDATE 3. „Recunosc faptele însă nu recunosc culpabilitatea mea în sens penal”, a spus Breivik după ce i s-a citit actul acuzării. El s-a prezentat drept „scriitor”, spunând că scrie o lucrare în închisoare.

UPDATE 2.  Procurorul Inga Bejer Engh a citit actul de acuzare şi a rostit numele celor opt persoane care şi-au pierdut viaţa în urma unei explozii produse în apropiere de sediul guvernului, precizând cauzele morţii lor şi descriind pierderile materiale cauzate de explozie. Apoi s-a referit la masacrul comis pe insula Utoeya, unde Breivik a ucis 69 de participanţi la Universitatea de vară a Mişcării Tineretului Partidului Muncii. UPDATE 1. În deschiderea procesului, după ce judecătorii i-au spus norvegianului să își rostească numele și vârsta și să stea în picioare, acesta a strigat că nu recunoaște instanța care îl judecă. ”Nu recunosc tribunalele norvegiene pentru că şi-au primit mandatul de la partidele politice care sprijină multiculturalismul”, a spus norvegianul.  Reporterii prezenți au relatat că în momentul în care Breivik a intrat în sală și i-au fost desfăcute cătușele, acesta a salutat cu mîna ridicată și pumnul strâns, gest atribuit mișcărilor de extremă dreapta. Convoiul, format dintr-o furgonetă de culoare gri, escortată de motociclişti şi o maşină obişnuită de poliţie, a intrat într-un parking subteran al tribunalului din Oslo, fără să se poată confirma prezenţa lui Breivik.

Însoţit de importante măsuri de securitate şi de un interes mediatic considerabil, procesul lui Breivik în legătură cu cel mai sângeros masacru comis în Norvegia după cel de-al doilea război mondial va începe la ora locală 9,00.  Breivik este acuzat de terorism şi crimă premeditată prin amplasarea unei bombe într-o clădire a guvernului din Oslo, ucigând opt persoane, şi printr-un un atac armat la Universitatea de vară a Mişcării Tineretului Partidului Muncii, AUF, omorând 69 de persoane. El admite că este autorul atacurilor, dar respinge vinovăţia penală. În cazul în care va fi condamnat, s-ar confrunta cu o pedeapsă maximă de 21 de ani de închisoare. În Norvegia sentinţele pot fi extinse dacă un criminal este considerat un pericol pentru societate. În cazul în care va fi declarat nebun de către instanţa de judecată, el va fi plasat în îngrijire psihiatrică. Ambele părţi poate face apel la decizia unei instanţe superioare. Procesul va dura două luni și jumătate Breivik va fi judecat de un complet de cinci judecători. Procurorii publici Inga Bejer Engh şi Svein Holden vor prezenta cazul împotriva lui. Echipa de apărare a lui Breivik este condusă de Geir Lippestad. Se aşteaptă ca procesul să dureze 10 săptămâni. După prezentarea argumentelor la 16 aprilie, cinci zile au fost rezervate pentru mărturia lui Breivik. Apoi, medici legişti vor depune mărturie pentru acuzare, ca şi supravieţuitori şi martori de la locul exploziei din Oslo şi de la atacul din Utoya, de la şcoala de vară. Apărarea plănuieşte să cheme ca martori islamişti şi extremişti de extremă dreapta pentru a încerca să arate că Breivik nu este singurul care are această viziune despre lume. Psihiatrii care l-au examinat pe Breivik vor depune mărturie despre starea sănătăţii lui mintale.

Ne puteți urmări și pe Google News

<iframe src="http://www.youtube.com/embed/6510MpY8LBY" frameborder="0" height="315" width="420"></iframe>