Ioan Alexandru, politicianul cu crucea-n mână

S-a născut de Crăciun, la fel ca Mântuitorul. Nu-L va mai părăsi niciodată. Este, alături de Daniel Turcea, probabil cel mai important poet creştin postbelic.

A intrat în viaţa publică într-o altă zi magică, 21 decembrie. Cu crucea în mână, la baricada de la Inter. "Eram aca­să, după-masă. A venit Vic­tor Negară aici, am luat icoana aceea pe care o vedeţi şi am plecat. A venit şi soţia mea cu mine, a stat o vreme şi apoi ne-am despartit", povestea Ioan Alexandru într-un interviu. "Aveam copii, măcar unul dintre noi să rămână în viaţă. Ne-am îmbrăţişat cu lacrimi în ochi. Am rămas cu Negară. Ţineam predici soldaţilor, să nu tragă. Unul a plâns. Am scos icoana şi crucea(...), la un moment dat, toata lumea pleca şi am rămas foarte puţini. Pe urmă, am văzut cum sunt împuşcaţi oamenii, cum sunt culeşi tinerii. Am văzut cele mai frumoase chipuri de tineri din neamul acesta, fete şi băieţi. Pe unii i-am întâlnit pe urmă în cimitir, în fotografii." Zidurile Ierihonului comunist au căzut S-a rugat pentru puţinii eroi rămaşi la baricadă ca pentru nişte morţi. Le-a cântat "Veşnica pomenire". "Cu Victor Negară am făcut rugăciuni din loc în loc, zeci de popasuri, şi am înconjurat zona, aşa cum a fost înconjurat Ierihonul. L-am strigat pe Dumnezeu la fiecare îngenunchere, ca până dimineaţă să cadă zidurile Ierihonului, ale comunismului. Cred că e cea mai mare lucrare spirituală pe care am făcut-o în viaţa mea". Pe 22 decembrie, seara, în­fi­inţa Partidul Creştin Democrat. Va deveni apoi membru fondator şi vicepreşedinte al PNŢ-CD. După doi ani, pe 26 septembrie 1991, el singur, cu crucea în mână, avea să domolească hoardele de mineri care ocupaseră Parlamentul. Jandarmii fugiseră. Clădirea din Dealul Mitropoliei fusese lăsată la discreţia mareei negre. Minerii forţează uşile şi, înarmaţi cu răngi, bâte şi topoare dau buluc în sală. De la microfon, Marţian Dan, pre­şedintele Camerei, şi Ion Raţiu încearcă să-i potolească. Fără prea mult succes. Exorcizarea minerilor Ioan Alexandru vine spre ei ţinând în mână crucea de lemn pe care o purtase şi în decembrie 1989. Stenogramele păstrează cuvintele sale: "Noi vrem să fim un neam sfânt între toate neamurile pământului! Sunt cu crucea de la revoluţie între voi! Fiţi liniştiţi şi liniştiţi-vă, pentru că ţara se duce de râpă. Nu vedeţi că [neînţelegibil]? Vreţi să crăpăm noi cu mâinile noastre ţara? Nu ne-au crăpat străinii destul? Vreţi să ne-ngropăm noi unii pe alţii?" Un magnetism teribil. Minerii sunt subjugaţi. Din fiare, devin mieluşei. Până într-atât, încât Ioan Alexandru îi cere unui miner să bată un cui în perete, sus, în spatele prezidiului. Acela se execută, hipnotizat. Poetul anină crucea de lemn traforat şi pirogravată. Într-un gest de exorcizare. Avea să rămână acolo ani buni. Ulterior, va fi înlocuită cu una mai mare şi mai arătoasă. Pentru faptele sale de un eroism neverosimil, Congresul SUA i-a oferit drapelul "Old Glory", care a fluturat în cinstea lui pe clădirea Congresului, în ziua de 31 august 1993. În 1996 face un atac cerebral. Este transportat la Bonn, unde va trăi, suferind, încă patru ani. Pe 16 septembrie 2000, este găsit mort, cu capul pe biroul la care lucra la un imn al Învierii.