Conversaţie între Sarkozy şi Obama: "Vom câştiga împreună, tu şi cu mine!"

Conversaţie între Sarkozy şi Obama: "Vom câştiga împreună, tu şi cu mine!"

În foarte puţine ocazii, preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, permite accesul presei la videoconferinţele cu alţi şefi de stat. De această dată, însă, a făcut o excepţie, şi a permis jurnaliştilor să fie prezenţi la conversaţia pe care şeful de la Elysee a avut-o cu omologul său de la Casa Albă.

Barack Obama a preluat iniţiativa în această conversaţie, prezentându-i mai întâi condoleanţe preşedintelui francez pentru decesul directorului Institutului de Studii Politice, Richard Descoings, găsit mort săptămâna trecută într-un hotel din New York, relatează ediţia de ieri a publicaţiei "Le Figaro".

Cum alegerile din Franţa se află pe ultima sută de metri, Sarkozy a profitat de ocazie pentru a se afişa cu un preşedinte american extrem de popular în Franţa.

"Ştiu că eşti extrem de ocupat", i-a spus Obama preşedintelui francez adăugând că îl admiră pentru lupta pe care o duce. În timpul conversaţiei, Nicolas Sarkozy i-a transmis preşedintelui american "Vom câştiga împreună, tu şi cu mine, Domnule Obama!".

La fel ca omologul său francez, Barack Obama va candida la un nou mandat de preşedinte.

Nu este prima dată când Sarkozy mizează pe sprijinul unor lideri internaţionali în campania sa. La începutul campaniei electorale, Nicolas Sarkozy s-a afişat cu Angela Merkel, într-un interviu televizat, la Palatul Elysee. A ţinut, de asemenea, o conferinţă de presă comună cu premierul britanic David Cameron. Videoconferinţa a fost organizată într-o sală special amenajată la primul etaj din aripa de est a Palatului Elysee, cu ajutorul translatorilor. A fost prima dată când jurnaliştii au fost invitaţi să participe la o videoconferinţă cu înalţi demnitari internaţionali.

Ne puteți urmări și pe Google News