Chiliman: Nu am încercat să mă substitui lui Antonescu în negocierile de la București
- Carmen Vintil ă
- 12 aprilie 2012, 12:27
Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, încă mai aşteaptă de la preşedintele PNL, Crin Antonescu, o explicaţie despre demiterea sa de la PNL Bucureşti. Chiliman precizează pe blog că nu i s-a substituit lui Crin Antonescu în negocierile pentru candidaturile din Capitală.
UPDATE. Călin Popescu Tăriceanu, unul dintre foștii președinți ai PNL cu care Andrei Chiliman a spus că se va consulta înainte de a lua o decizie cu privire la demisia sa din partid, a spus, aseară, că s-a întâlnit cu fostul președinte al organizației București și l-a rugat să nu demisioneze. " L-am sfătuit deci pe Chiliman să reflecteze mult şi l-am rugat să nu facă acest gest care ar putea să dăuneze PNL în primul rând şi mişcării noastre cu PSD într-un plan mai larg. Sper ca sfatul meu, dezinteresat, nefiind implicat în organizaţia de Bucureşti să fie de bun augur pentru el şi să ţină cont de el", a spus Tăriceanu. "Încă aştept de la preşedintele PNL, Crin Antonescu, o explicaţie referitoare la demiterea mea de la organizaţia de Bucureşti. Cred că este dator să spună ceea ce am făcut rău, sau ceea ce nu am făcut bine, adică temeiurile care stau la baza oricărei demiteri. Până acum, nici eu, şi nici milioane de alţi telespectatori, nu am aflat decât ceea ce aşteaptă Antonescu de la colegii pe care i-a desemnat ca interimari", a scris Andrei Chiliman pe blog. Chiliman subliniază că lucrul la care ține neapărat este ca zecile de mii de liberali din ţară şi zecile de mii de bucureşteni din Sectorul 1 să ştie că el nu poate fi suspectat nici în glumă de necinste şi de trădare. Despre negocierile pe sub masă
"Observ că, în ultimele două zile, pe fondul tăcerii asurzitoare a preşedintelui PNL, se acreditează ideea că, la baza «acţiunii de forţă» a d-lui Antonescu s-ar afla, chipurile, negocierile pe sub masă pe care le-aş fi purtat cu partenerii noştri de la PSD pentru stabilirea candidaturilor USL la nivelul Municipiului Bucureşti. Se minte cu o insistenţă demnă de o cauză mai bună că Antonescu se bate pentru ca USL aibă, la Sectorul 6, un candidat liberal, iar Chiliman ar fi «vândut» meciul la PSD. (...)Nu am încercat nicio clipă să mă substitui autorităţii conferite de Protocol d-lui preşedinte Antonescu şi să devin parte a acestor negocieri. Pentru a respecta adevărul istoric, precizez că nici dânsul nu a încercat să mă substituie domniei sale la aceste negocieri", scrie Chiliman.
Andrei Chiliman a fost înlocuit luni cu Eugen Nicolăescu la şefia PNL Bucureşti, iar Mariana Câmpeanu a devenit vicepreşedinte al filialei. Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a declarat ulterior că, pentru prima oară, după aproape 23 de ani de când este membru PNL, ia în considerare "în mod foarte serios" demisia din partid. CITIȚI ȘI:
- Strategiile grupării Chiliman în războiul cu Antonescu. Conflictul abia începe
- Pupilul lui Chiliman, independent la sectorul 2
- Eugen Nicolăescu: Chiliman nu va pleca. A vorbit la supărare şi poate şi împins de la spate de unii colegi
- Crin Antonescu: Chiliman să decidă în 2-3 zile dacă rămâne în PNL
- Seniorii PNL își exprimă aprecierea pentru Chiliman
- Andrei Chiliman către Antonescu: În viaţă în general, câştigă cei care joacă şah, nu poker