Românii au talent: culise şi bârfe cu Narcis şi Adrian, primii clasaţi din sezonul trecut

Românii au talent: culise şi bârfe cu Narcis şi Adrian, primii clasaţi din sezonul trecut

Au fost decişi primii trei finalişti la Românii au talent: Extreme Brothers, Loredana şi tatăl său, Cristian Fieraru şi trupa de dans Asset Crew. Adrian Ţuţu şi Narcis Iustin Ianău au urmărit din culise cum evolueză competiţia şi au vorbit pentru EVZ cu ce se mai ocupă, ce contracte au obţinut, dar şi ce-au făcut cu banii din marele premiu.

Primii trei finalişti "Românii au talent" au fost decişi aseară într-o atmosferă incendiară, din care n-au lipsit spectacolul şi suspansul. Publicul şi-a ales ca favoriţi, pe primele locuri, trupa Extreme Brothers, băieţii ce au uimit cu numărul de echilibristică şi au ridicat sala şi juriul în picioare şi apoi pe Loredana şi Cristian Fieraru, tatăl şi fiica ce au interpretat într-un mod original melodia "My all" interpretată de Mariah Carey. Pe locurile 3 şi 4 s-au clasat Asset Crew şi Constanţa Cobzariu. Cum Andi Moisescu a ales trupa de dans, iar Andra pe Constanţa Cobzariu cea mai grea decizie i-a revenit lui Mihai Petre. ”Pentru mine, în finală trebuie să meargă Asset Crew” a sunat decizia coregrafului. "Petrică este idolul meu" Aseară, la Pro TV au debutat show-urile live din cel de-al doilea sezon "Românii au talent". Într-un decor nou şi cu un studiou mai mare, sala s-a dovedit insuficientă pentru susţinătorii şi fanii veniţi la spectacol. "Este emisiunea pe care n-am ratat-o niciodată. Petrică este idolul meu. Imi place cel mai mult. Le taie macaroana. Super tare", comentează un bărbat în spatele meu. Nici vedetele nu au lipsit, iar printre ele s-au numărat şi juraţii MasterChef, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu. Lipiţi de televizorul amplasat în locul amenajat artiştilor se aflau invitaţii speciali ai serii: Adrian Ţuţu, primul câştigător din istoria concursului şi "locul doi", Narcis Iustin Ianău, contratenorul ce a uimit România. "Aşa ne ţineau şi pe noi până aflam rezultatul?", se întrebau băieţii în timp ce aşteptau ca Bartoş să citească cine e în finală. Vizibil maturizaţi, deşi a trecut numai un an, pentru Adrian şi Narcis "Românii au talent" a fost concursul ce i-a transformat total. "Nu sunt eu de vină că am câştigat" "De când am câştigat acest concurs am făcut trei lucruri importante. În primul rând că mi-am pus viaţa pe picioare. Am reuşit să mă înscriu din nou la şcoală, la liceul Hyparion, mi-am reparat apartamentul, am început colaborarea cu MediaPro Music şi am început o piesă cu HaHa Production", îmi dezvăluie Adrian Ţuţu. Băiatul spune că a compus foarte multe melodii, dar nu vrea să le înregistreze până nu simte că totul este perfect. "Am câştigat acest concurs, să se înţeleagă CONCURS, pentru că mulţi dintre cei care m-au criticat au înţeles că eu sunt cel mai talentat român. N-au luat-o ca pe o metaforă. N-au înţeles că eu sunt un simplu băiat care încerc să fac ceea ce-mi place şi nu este vina mea că am câştigat", adaugă Adrian vizibil marcat. Deşi deţine o sumă mare, Ţuţu zice că "am ştiu să-mi ţin capul pe umeri. Deocamdată nu am cheltuit foarte mult din bani. Am fost puternic, n-am ieşit prin cluburi să mă distrez, am preferat să muncesc pentru că vreau să ştiu că m-am ridicat acolo unde îmi doresc". Adrian spune că nu are prietenă, nu şi-a făcut, deşi a fost asaltat de fete, fiindcă  "deocamdată vreau să-mi pun ordine în treburile mele". Narcis are multe concerte Deşi are doar 17 ani, Narcis pare a fi preocupat în special de carieră. Contratenorul, total transformat, are concerte prin ţară dar şi prin străinătate, în Germania, Austria şi Elveţia. "Am studiat în Germania timp de trei luni, pianul, canto şi limba Germană. Am cântat cu Albano. Cu şcoală merge mai greu pentru că trebuie să învăţ foarte multe lucruri şi sunt mult timp plecat în concerte. Profesorii însă mă mai înţeleg". Deşi înainte colegii îl priveau cu invidie pentru că era foarte cunoscut "acum mă încurajează", spune el. Mama lui lucrează în continuare în Italia, dar tânărul pare să se fi împăcat cu ideea. Cu tot programul încărcat, Narcis nu a renunţat la prietenia sa cu Mădălina. Cine urcă pe scenă în a doua semifinală Vinerea viitoare, pe 13 aprilie, în cea de-a doua preselecţie live vor evolua: Dalma Szatan, Stefanescu Gabriel şi Radu, Adrian Pintilie şi Sorin, Alexe Krem Răzvan, Claudiu Toader, Florin Limbovici, Gigel Frone, Gold Mask, Hypnosis, Popa Tudorel, Vasile Godja, Vlad Jucan.

Ne puteți urmări și pe Google News