Cum alegi cea mai bună carne de miel pentru Paşte

Cum alegi cea mai bună carne de miel pentru Paşte

Reperele după care se alege o carne sănătoasă: să nu fie lipicioasă, iar animalul să nu cântărească mai puţin de 12 kg. Cereţi să vedeţi capul şi copitele mielului.

Produsele de miel trebuie alese doar din pieţe şi magazine. "Cele de pe trotuare, din portbagaje, chiar dacă sunt vândute la preţ mic, reprezintă un risc pentru cumpărători", a declarat Constantin Cerbulescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Odată ce intraţi într-un spaţiu autorizat, verificaţi dacă este prezentă ştampila sanitară pe carne. Pasul următor: testaţi dacă are elasticitate carnea şi verificaţi ca suprafaţa să nu fie lipicioasă sau urât mirositoare. În final, produsul cumpărat trebuie dus rapid acasă şi depozitat la temperaturi între 0 şi 4 grade Celsius.

Un miel viu cu greutatea sub 12 kg are carnea foarte indigestă, conţine colagen şi oxipurine ce dăunează organismului.

Preţul poate fi un alt indiciu: un kg de carne al unui animal viu pleacă de la 13 lei, iar la carcasă -25 de lei. Păcăleala cărnii de câine

Pentru a nu exista nicio îndoială, când cumpărăţi miel luaţi-l cu tot cu cap şi copite. Sunt cunoscute cazurile în care cumpărătorii au descoperit că luaseră, de fapt, câini. Un alt sfat al specialiştilor este să luaţi organele pentru prepararea drobului direct din carcasa mielului.

MIC EŞEC

Afacerea anului: rezervare de iezi

Ceea ce se dorea a fi cea mai orginală idee de comerţ cu ocazia sărbătorilor pascale a devenit un mic rateu.

Alternativa la carne de miel este cea de ied.

De acest lucru au încercat să profite cei de la Ferma Veselă din Neamţ. "Încă din februarie am făcut o campanie prin care am încercat să vindem prin rezervare iezi. Din păcate, iarna a fost lungă şi Paştele relativ devreme şi nu vom reuşi să avem iezi cu greutatea optimă pentru a fi consumaţi. Din aceste motive am fost nevoiţi să anulăm rezervările pe care le aveam", ne-au explicat reprezentanţii fermei.

Preţul pe care îl propuneau ei pentru un ied, de 10 kg, era de 150 de lei. Citiți și:

  • Se apropie Paștele. Află cât costă carnea de miel
  • Cum poţi să mănânci inteligent carne de miel
  • Fabrica de miei din Teleorman

Ne puteți urmări și pe Google News