Ioan Oltean: Blaga a reacționat emoțional, nu suntem SMURD
- Laura Ciobanu
- 1 aprilie 2012, 10:55
PDL are nevoie de o singură voce, iar liderii săi ar trebui să vorbească mai puţin şi să muncească mai mult, a declarat, la Bistriţa, secretarul general al PDL, Ioan Oltean. Acesta a ținut să-i dea replica și lui Vasile Blaga, care îi criticase și pe el, și pe Emil Boc, pentru că nu s-au dus la Reșița imediat ce au aflat despre decizia lui Sorin Frunzăverde de a trece la PNL.
"Cred că Vasile Blaga a reacţionat emoţional, pentru că nu suntem SMURD, nu putem să acţionăm ca o salvare într-o asemenea situaţie, pentru că întâi şi întâi trebuia să vedem exact care este situaţia", a spus Ioan Oltean, conform Agerpres. "Partidul nu este un SMURD ca, gata, să te urci în salvare sau în elicopter şi să aterizezi acolo. Funcţia de secretar general nu e cam asta, o funcţie de secretar general presupune foarte multă responsabilitate şi decizie", l-a mai învățat Oltean pe Blaga, deși acesta din urmă a fost el însuși secretar general al PDL. "Numai că întotdeauna într-o asemenea situaţie lucrurile nu pot fi rezolvate în prima zi, ca o explozie; te duci cu furtunul şi stingi incendiul. Lucrurile trebuie să vezi exact cum se aşează şi să ştii de unde să începi", s-a justificat el. "Nu vor mai fi alte plecări senzaționale" Oltean a dat asigurări că nu vor exista alte "plecări senzaţionale" din partid până la alegerile locale din iunie. În opinia lui, actuala conducere a partidului nu riscă să îşi piardă funcţiile în urma plecării lui Sorin Frunzăverde din PDL, iar convocarea un Congres extraordinar acum ar fi "o nebunie". "Categoric este exclusă o asemenea aserţiune. Conducerea PDL nu este pusă în pericol. Nemulţumiri cu toţii avem, nimeni nu este mulţumit în lumea aceasta de tot ce se întâmplă şi nici în PDL sau altă forţă politică. Dar nemulţumirile personale nu trebuie să se răsfrângă negativ asupra unui partid politic. Nu convoci structuri înalte ale partidului, de anvergură, înainte de alegerile locale. Este absolut o nebunie. După alegerile locale pot fi provocate sau convocate orice fel de alegeri, orice fel de structuri, pentru a se analiza rezultatele care sunt pozitive sau mai puţin pozitive", este de părere liderul PDL. Secretarul general al PDL a avut o recomandare de făcut colegilor săi: "partidul să vorbească aceeaşi limbă şi toţi liderii PDL să vorbească mai puţin şi să muncească mai mult". "Cred că partidul are nevoie de reacţii şi de atitudini unitare. E un moment crucial, suntem în faza premergătoare alegerilor locale, partidul trebuie să aibă o acţiune unitară şi va avea", a spus secretarul el.
Întrebat dacă premierul Mihai Răzvan Ungureanu este responsabil de tensiunile din PDL, Ioan Oltean a răspuns doar că primul ministru este un independent care conduce un guvern politic. CITIȚI ȘI:
- Blaga: "Frunzăverde a fost important în PDL. Până la a-l face în fel și chip e drum lung"
- Vasile Blaga despre Emil Boc: Fiecare răspunde pentru funcția sa