EXCLUSIV. Buletin de Bucureşti: cum au ajuns să locuiască 2.000 de oameni în două camere
- Cristina Lica
- 29 martie 2012, 11:41
COMBINAȚIE. Cu 100 de euro, provincialii şi basarabenii găsesc bucureşteni dornici să-i ia în spaţiu pe hârtie. Așa se face că la o adresă dintr-un cartier mărginaș au ajuns să locuiască aproape 2.000 de oameni.
Afacerea "buletinelor de Bucureşti" n-a murit. Bișnițarii „de domiciliu” fac avere pe spatele persoanelor din provincie sau basarabenilor care au nevoie de actul de identitate pentru a-și rezolva diverse probleme administrative, respectiv pentru a călători nestingheriți în UE. Situaţia desprinsă parcă din filmul cu acelaşi nume a luat amploare: Internetul şi gardurile sunt pline de anunţuri în care locatarii se arată dispuşi "să găzduiască" doar cu numele imigranţii, în schimbul unor sume între 50 şi 100 de euro. Totul se face la vedere, pentru că legea pasează problema de la o instituţie la alta. Tertipuri consacrate Acum câteva decenii, când în Bucureşti "mergeau câinii cu covrigi în coadă", provincialii se dădeau peste cap să obțină buletin de Capitală. Doar că singura cale de a accede la acest statut era căsătoria cu localnici. Astăzi, basarabenii au cel mai mare interes să obțină documentul. După ce obţin cetăţenia română, vecinii de peste Prut pot obţine carte de identitate românească, valabilă zece ani, cu care pot circula liber în UE, având aceleași drepturi cu cetățenii născuți în România. Trebuie doar să demonstreze că au domiciliu stabil în ţară, iar aici apar "binevoitorii" care-şi pun la bătaie locuinţa. Traseul buletinului începe de la mica pubicitate "Fac buletin de Bucureşti pentru moldoveni. Rog seriozitate", aşa sună unul dintre anunţurile samsarilor. La telefon răspunde doamna Mariana, care spune că locuieşte în sectorul 2, la Doamna Ghica. "Ne întâlnim mâine până-n doişpe şi mergem la secţia 7. Trebuie s-aveţi copii buletin, certificatul de căsătorie, cel de naştere şi un timbru fiscal de 4 lei. În zece zile-i gata. Mie îmi daţi 100 de euro", fixează datele problemei. "Am zece în spaţiu, n-am avut control. Alţii au sute", alungă temerile femeia. Mizilic, dacă punem la socoteală că într-o altă zonă sunt înregistraţi mii de oameni la aceeaşi adresă. Pe strada Vălsăneşti, din cartierul 23 August, o zonă de case mici şi sărăcăcioase, vreo 5-6 bărbaţi trăncănesc în mijlocul drumului. Dacă eşti în căutarea unei gazde care să te ia sub acoperiş "cu numele", ai nimerit în locul potrivit. Cum aud pentru ce ai venit, se luminează la faţă. LA VEDERE. Anunțurile care au împânzit Bucureștiul FOTO: DOLLO.RO Sectorul 3, raiul samsarilor Nea Matache, un bărbat pirpiriu, la vreo 40 de ani, specializat în buletine "fabricate", înşiră pe nerăsuflate procedura. "Mergem mâine până în 12 la secţia 23. N-o s-aveţi, domne’, probleme, toată poliţia-i a mea. Numai de-astea fac, şi vecinii la fel, unul are 600", vrea să fie convingător "hangiul". Surse din poliţie susţin că în casa lui de două camere şi o bucătărie "locuiesc" în jur de 1.800 de persoane şi că sectorul 3 este "raiul samsarilor". Nu au ce să le facă, pentru legea nu le mai interzice asta. LEGE INCOMPLETĂ Bişniţarii scapă basma curată Potrivit reprezentanţilor Direcţiei pentru Evidenţa Populaţiei, bişniţarii nu fac nimic ilegal. "Nu există temei legal pentru ca personalul nostru să refuze eliberarea buletinelor. Nu avem atribuţii de a verifica numărului de persoane care figurează la o adresă", explică directorul instituţiei, chestorul Constantin Manoloiu. Dacă "chiriaşii" comit infracţiuni, proprietarii nu sunt traşi la răspundere, întrucât "e posibil ca într-un anumit interval de timp să fi locuit în acelaşi imobil mai multe persoane, care s-au mutat ulterior fără a cere schimbarea domiciliului". Singurul care ar putea interveni ar fi Fiscul, fiind vorba de evaziune la scară mică.