Deputatul PDL Costică Canacheu a afirmat că evaluările democrat-liberalilor pot conduce către un Congres al PDL sau un Consiliu Naţional de Coordonare pentru a intra în cea mai bună formulă în campania electorală.
"Este posibil ca evaluările noastre să ne conducă şi către un Congres al PDL, un Consiliu Naţional Coordonare în care subiectele să fie dezbătute şi opţiunile prezentate astfel încât să intrăm în cea mai bună formulă în campania electorală. Suntem în plină evaluare", a declarat Costică Canacheu, conform Agerpres.
"PDL nu se rupe (după plecarea lui Frunzăverde - n.r.), dar nu avem parte de un management perfect, de care nu am avut parte niciodată, indiferent cum s-ar fi numit liderul. Uneori am înregistrat succese, alteori sincope. Nu vorbim de o înlăturare a liderului. Eu l-am susţinut pe Vasile Blaga pentru a fi lider al partidului. Eu am crezut că Vasile Blaga este mai bun să conducă PDL. Am avut un vot majoritar al Convenţiei. Eu sunt un militant disciplinat. Până la convocarea unui Consiliu Naţional de Coordonare sau a unei Convenţii, dacă este necesar, Emil Boc este liderul partidului".
CITIȚI ȘI:
- VEZI ce spun democrat-liberalii despre organizarea unui Congres Extraordinar
- Vasile Blaga despre Emil Boc: Fiecare răspunde pentru funcția sa