Confesiunile teroristului din Toulouse. Crimele îi produceau "o plăcere infinită"
- Cristina Botezatu
- 26 martie 2012, 12:55
Noi informații șocante ies la iveală în cazul teroristului care a ucis 7 oameni, printre care 3 copii, în Toulouse. Potrivit unor înregistrări din timpul asediului poliției, obținute de un ziar francez, extremistul islamic Mohammed Merah a găsit o "plăcere infinită" în crimele sale.
Bărbatul de 23 de ani nu a arătat nicio remușcare pentru teribilele atacuri, ci dimpotrivă, regreta că nu a ajuns mai devreme la școala evreiască pentru a omorî mai mulți oameni.
Mereh a insistat că nu avea niciun interes să fie un atacator sinucigaș și a mărturisit că dorea numai să "își vadă victimele, să le atingă și să le filmeze".
Teroristul le-a spus negociatorilor, în timpul acțiunii de capturare a sa, că vrea să aibă onoarea de a muri cu o armă în mână, ca un mujahedin. Intenția sa era de a omorî cât mai mulți copii evrei, pentru a răzbuna "crimele armatei israeliene asupra tinerilor palestinieni".
Publicația franceză "Journal du Dimanche" a scris, citând o sursă din poliție, că asasinul voia "un rol de vedete. Avea o nevoie nercisistă de a părea important".
Mohammed Merah, de origine algeriană, era pe lista numelor supravegheate în Franța, avea interdicție de zbor în SUA și a participat la un program de pregătire al rețelei teroriste al-Qaida.
Citiți și:
- Crimele din Toulouse. Fratele ucigașului este "mândru" de faptele teroristului
- Masacrul de la Toulouse: în Europa există sute de astfel de teroriști