Bărbatul căruia îi place să poarte scutece şi să bea din biberon | VIDEO

Bărbatul căruia îi place să poarte scutece şi să bea din biberon | VIDEO

Un bărbat în vârstă de 31 de ani, din SUA, trăieşte precum un bebeluş: poartă scutec şi salopete colorate, bea lapte din biberon, stă cu suzeta în gură, iar atunci când este hrănit stă într-un scaun de copil, creat pe dimensiunea sa. Seara doarme într-un pat pentru bebeluşi, iar în cameră are numai jucării de pluş.

Aceasta este povestea lui Stanley Thornton, un tânăr de 31 de ani care, de aproape 18 ani, trăieşte ca un copil.

Stanley recunoaşte faptul că vârsta preferată este 2 ani. Tocmai de aceea trăieşte precum un copil de 24 de luni. Bărbatul care a depăşit 130 de kilograme îşi face hainele la croitor, iar un tâmplar i-a confecţionat patul cu bară de protecţie. "Nu este ceva sexual. Doar că îmi place să mă simt în siguranţă. Nu am avut parte de acest sentiment atunci când am fost mic. Iar când am devenit adult a fost modul în care am învăţat să fac faţă problemelor şi realităţii."

Stanley Thornton a atras nemulţumirea americanilor în momentul în care s-a aflat că trăieşte din ajutor social: <iframe width="620" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/5zjxnZb7-cY" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> <iframe width="620" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/FB8lsUKoAxw" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News