Diaconescu: Există o zonă în litigiu la frontiera cu Bulgaria. VEZI AICI ce răspunde MAE bulgar

Diaconescu: Există o zonă în litigiu la frontiera cu Bulgaria. VEZI AICI ce răspunde MAE bulgar

Ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, a declarat, aseară, într-o emisiune la Digi 24, că "există o zonă în litigiu" între România şi Bulgaria, în ceea ce priveşte frontiera de stat, relatează Agerpres.

UPDATE: Delimitarea zonelor maritime nu este o problemă în relaţiile dintre Bulgaria şi România, precizează purtătorul de cuvânt al Ministerului bulgar al Afacerilor Externe, Vesela Cerneva, pentru Agerpres.

Bulgaria şi România poartă negocieri pentru delimitarea zonelor din Marea Neagră de mai bine de 20 ani. Ultima rundă de negocieri (cea de a 17-a) a avut loc la Sofia, în decembrie 2011, iar următoarea va avea loc, la Bucureşti, în acest an, spune Cerneva.

"Negocierile au loc într-o atmosferă de prietenie şi în contextul voinţei celor două ţări, astfel încât diferendul să fie rezolvat prin semnarea unui acord bilateral. Subiectul nu reprezintă nicio problemă în relaţiile bilaterale, care sunt de parteneriat, de bună vecinătate şi în spiritul apartenenţei noastre la UE", subliniază oficialul. 17 km pătraţi în marea teritorială "Există o zonă în litigiu (cu Bulgaria - n.r.) în ceea ce priveşte chiar frontiera de stat, marea teritorială dintre cele două state. Este drept, este vorba de 17 km pătraţi, nu e foarte mult, dar între state europene, state cât se poate de cooperante în foarte multe planuri, cu interese comune pe foarte multe domenii, nu văd de ce, foarte rapid, aceste lucruri nu pot fi rezolvate", a spus Cristian Diaconescu.

El a susţinut că acest subiect există de mult timp şi a subliniat că România nu a intrat "într-o etapă revendicativă". "Aşa cum am avut negocieri cu Ucraina, şi cu Bulgaria sunt câteva aspecte nesoluţionate pe care o să le punem în discuţie - vă spun cât se poate de formal dacă vreţi - cu partenerii noştri. Vreau să vă spun că nu am intrat noi, România, într-o etapă revendicativă oarecum de neînţeles. Pur şi simplu sunt teme care au rămas nesoluţionate de foarte mult timp, marea lor majoritate de natură politico - juridică, pe care dorim să le rezolvăm în baza raporturilor de bună vecinătate cu toate aceste state", a spus oficialul român. Discuţii la nivel de experţi Diaconescu a precizat că astfel de probleme trebuie rezolvate şi a arătat că vor fi purtate discuţii la nivel de experţi cu partea bulgară, într-un cadru care va fi agreat la nivel bilateral.

"Într-o Europă civilizată, problemele lăsate din punct de vedere juridic, mai ales când se referă la minorităţi, teritorii, aspecte de frontieră, nu fac onoare statelor respective şi mi se pare normal să le rezolvăm", a spus ministrul, care a menţionat că trebuie discutată şi situaţia minorităţii române din Bulgaria.

Datorii de un miliard de dolari faţă de România Ministrul de Externe a mai vorbit, în aceeaşi emisiune, despre o evaluare făcută de MAE referitoare la creanţele pe care trebuie să le recupereze România din partea mai multor ţări. "Sumele sunt foarte mari, state sunt de regulă cele care au întreţinut cu regimul comunist anumite raporturi economice favorabile doar într-un singur sens. Sumele se apropie de un miliard", a afirmat Diaconescu. El a adăugat că se referă la creanţe faţă de care nu există incertitudini. "După părerea mea, o atitudine cât se poate de clară a statului român trebuie să se facă auzită cât se poate de repede. Eu nu agreez variantele cu intermediari, diverse firme, companii, care tranzacţionează termene dilatorii sau compensaţii într-o proporţie mai mare sau mai mică, sunt o serie de datorii care sunt recunoscute deja. Faţă de care nu văd nici un argument de ce nu le recuperăm într-o formă sau alta. Negocierile trebuie purtate la nivel statal şi fără intermediari", a susţinut ministrul de Externe. Diaconescu a explicat că este vorba despre state africane şi state din America Latină "Evident, va trebui să comparăm evaluările noastre cu ale Ministerului Finanţelor, dar cred că este momentul să discutăm clar. În orice caz, în momentul în care lucrurile vor fi clare, le voi prezenta public, n-am niciun fel de problemă", a mai precizat ministrul.

Ne puteți urmări și pe Google News