Un fost ofițer de informații decorat de Președinție i s-a plâns lui Traian Băsescu
- Cristian Şt. Vasilcoiu
- 8 martie 2012, 14:49
Un fost ofițer de informații din sistemul penitenciar, decorat de două ori de Președinție, l-a așteptat pe Traian Băsescu la ieșirea de la bilanțul Ministerului Public, pentru a-i spune că a fost trecut abuziv în rezervă după ce i-au fost falsificate actele. Președintele i-a promis că va dispune verificări.
Președintele Traian Băsescu a fost întâmpinat, la ieșirea de la bilanțul Ministerului Public, de un fost ofițer de informații din sistemul penitenciar, care i-a înmânat un Memoriu, prin care îi solicită reîncadrarea în sistem. Ionuț Niță, în vârstă de 46 de ani, i-a povestit președintelui Băsescu că a fost trecut în rezervă, după ce i-au fost falsificate actele. Traian Băsescu l-a asigurat pe Niță că va dispune verificări, mai ales că ofițerul în rezervă este și decorat de Președinție, de două ori, pe mandate diferite, pentru merite deosebite. "Tot ceea ce vreau este să lucrez, să fiu lăsat să-mi fac meseria. Am fost îndepărtat pe nedrept din sistem, mi-au fost falsificate actele", a povestit Niță și ziariștilor.