S-a deschis primul centru românesc de cercetare a efectelor consumului de bere
- Ioana Raluca Ghioarc ă
- 9 martie 2012, 15:03
Astăzi a fost lansat oficial primul centru de cercetare din România care studiază efectele consumului moderat de bere asupra organismului uman. Instituţia anunţă acordarea de burse pentru tineri cercetători.
Centrul de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie (CSBSN) este un proiect iniţiat de mai mulţi reprezentanţi ai mediilor de cercetare, medicale şi universitare din România, care vor să atragă fonduri private pentru cercetare şi să acorde burse anuale tinerilor medici, chimişti sau psihologi interesaţi de acest domeniu. Mai mult, se doreşte ca rezultatele studiilor să fie valorificate atât în mediile medicale, cât şi de către publicul larg. Finanţare după model spaniol „Pentru a face o afirmaţie în domeniul nutriţiei şi pentru ca această afirmaţie să fie pusă în practică de medici şi de oamenii de rând, este nevoie de cercetare”, a declarat Corina Zugravu, lector al UMF „Carol Davila”, medic specialist în nutriţie şi igiena alimentaţiei şi preşedintele CSBSN. Pentru că în România fondurile publice pentru cercetare sunt limitate, fondatorii centrului au urmat modelul spaniol, al centrului Cerveza y Salud, şi s-au îndreptat către investitori particulari. Până acum un singur investitor şi-a arătat disponibilitatea de a colabora cu CSBSN, şi anume Asociaţia Berarii României, însă fondatorii sunt încrezători că vor mai exista şi alţi doritori. Burse de 30.000 de euro La finele lunii martie, centrul de cercetare va scoate la concurs două burse anuale, în valoare de aproximativ 30.000 de euro, adresate studenţilor în ani terminali, masteranzilor, doctoranzilor sau post-doctoranzilor din mai multe domenii de activitate. Fiecare candidat trebuie să propună o temă de cercetare, care să aibă legătură cu efectele consumului moderat de bere asupra organismului. Toate propunerile vor fi analizate de un comitet de evaluare format din 6 specialişti cu studii medicale, de alimentaţie sau nutriţie. Potrivit lui Alin Popescu, secretarul general al Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie, candidaţii vor avea la dispoziţie două luni pentru depunerea dosarelor, care vor fi analizate timp de aproximativ 4-5 săptămâni. Mai multe detalii se vor afişa site-ul www.beresanatatenutritie.ro. Schimb de experienţă Prezent la festivitatea de lansare a CSBSN, prof. Ramon Estruch, membru al Cerveza y Salud, i-a asigurat pe fondatori de sprijinul centrului spaniol în activitatea de cercetare şi de faptul că vor exista schimburi de experienţă utile între cele două instituţii. În 14 ani de activitate Cerveza y Salud a realizat 19 studii privitoare la efectele consumului de bere asupra stării de sănătate, printre care studii despre bere şi bolile cardiovasculare, bere şi osteoporoză, rolul berii în sistemul iminutar şi lupta împotriva infecţiilor. Consumatorii de bere, mai sănătoşi „Cei care beau bere, în cantităţi moderate, sunt în general mai sănătoşi decât cei care nu beau deloc, ei având şi o aderenţă mai mare la o dietă sănătoasă”, a fost concluzia trasă de Ramon Estruch la în urma studiilor realizate de Cerveza y Salud. Prin cantităţi moderate se înţelege o băutură şi jumătate pe zi, în cazul femeilor, şi două, în cazul bărbaţilor (o băutură=330 ml de bere cu 4-5% alcool). Berea aduce multiple beneficii, spun specialiştii. „Aduce în primul rând energie. 100 de ml de bere conţin 30-50 de calorii”, precizează Sebastian Dumitrache, profesor universitar şi specialist în igiena alimentaţiei şi nutriţiei. „Conţine acizi amari, care sunt polifenoli cu efecte anti-oxidante, .[.. ] alcool etilic, care combate hipertensiunea şi ateroscleroza, [...] stimulează secreţia digestivă şi astfel deschide pofta de mâncare şi favorizează digestia”, mai spune specialistul. Mai mult, consumul moderat de bere favorizează eliminarea calculilor renali, având efect diuretic. „Recomand un consum nemoderat de bere fără alcool pentru cei care au calculi renali, mai ales că sunt şi femei gravide care suferă de acestă afecţiune”, precizează medicul Alin Popescu.