Restricţii de circulaţie pe Drumul Taberei, între aleea Poiana Sibiului şi strada Sibiu

Restricţii de circulaţie pe Drumul Taberei, între aleea Poiana Sibiului şi strada Sibiu

În scopul realizării obiectivului „Magistrala de metrou 5 – Drumul Taberei – Universitate – lot L1.2 - staţia Favorit”, începând cu data de 08 martie 2012, ora 10.00, se vor institui restricţii de circulaţie pe Drumul Taberei, între aleea Poiana Sibiului şi str. Sibiu.

În aceste condiţii traficul rutier se va desfăşura pe câte două benzi de circulaţie pentru fiecare sens, pe zona rămasă liberă, în dreptul lucrărilor. Paralel cu zona restricţionată se va crea un culoar unic pentru circulaţia vehiculelor aparţinând Regiei Autonome de Transport București. Conducătorii auto sunt rugaţi să circule cu maximă atenţie in zonele mai sus menţionate şi să respecte cu stricteţe semnificaţia indicatoarelor şi a marcajelor rutiere.

Ne puteți urmări și pe Google News