O UMBRĂ. Paul Neamţu declara public cu 10 ani în urmă că nu ştie ce să mai facă cu banii. Avea relaţii privilegiate cu combinatele de utilaj greu din Râbniţa şi Krivoirog şi ţinea pe banii săi toată filiala PSD Iaşi. Acum, Paul Neamţu arată ca un om străzii şi niciunul dintre cunoscuţii săi nu înţelege cum a putut ajunge în halul acesta.

E joi, 16 februarie, puţin peste ora 8 dimineaţă. În crâşma de cartier sunt trei tipi şi barmanul. Fiecare dintre clienţi stă singur la masă.

În colţul diametral opus intrării, un ins trecut de 50 de ani priveşte absent spre plasma suspendată unde rulează ştirile de dimineaţă. Poartă o geacă de fâş albastră, un pulover scămoşat, o pereche de blugi roşi de uzură, iar în picioare nişte ghete. Sudează ţigările şi are în faţă un pahar de votcă. Când şi când îşi trece mâna prin părul mare, netuns. În schimb, e proaspăt bărbierit. E poate unul din puţinele tabieturi pe care şi le mai poate permite.

"Ştiţi cine e, nu?", ne arată sugestiv barmanul rotindu-şi ochii spre bărbatul cu părul nins. Parcă ar fi un trofeu al localului, un cap de cerb înfipt în perete, păstrat la vedere în amintirea a ce-a fost odată acel animal nobil. Celebru pentru mâna sa spartă

Clientul singuratic, cu paharul de votcă în faţă, e Paul Neamţu. Celebrul om de afaceri care până acum 10 ani învârtea bani cu lopata, care stătea la dreapta lui Ion Solcanu şi-i pupau toţi vârful pantofilor. Omul care avea tot timpul intrare liberă pe poarta combinatului de la Râbniţa, din Transnistria, aşa cum niciun alt român nu avea. Cel care făcea afaceri de zeci de milioane de dolari cu Krivoirogul şi ajunsese să spună cunoscuţilor că nu ştie ce să mai facă cu banii.

În judeţul Iaşi, la apogeul carierei sale, nu puteai intra într-o combinaţie mare, nu puteai da târcoale unei privatizări, dacă n-aveai permisul lui Paul Neamţu.

Intrase în politică, era deputat şi toată filiala PSD era finanţată de el. Trimitea în fiecare an grupe de studenţi la Viena, pe cheltuiala lui, dădea zeci de burse, şi ajunsese să cheltuie 25.000 de dolari pe lună doar pentru sufleţelul său. Şoferul îl aştepta la ieşire, îşi lua trei prieteni şi plecau până la Bucureşti doar de distracţie. La 5 dimineaţă le venea ideea să se urce în avion şi să dea o raită până la Viena sau Paris sau Amsterdam. El achita tot, litri de whiskey, bilete de avion şi escortele. Ajungea luni dimineaţă la Iaşi, mai mult mort decât viu, şi nu-i părea rău de nimic. Avea relaţii de la preşedinţi de stat, generali KGB, şeici din Emirate până la vânzătorul de ziare din colţ. Pe toţi îi trata la fel, era prietenul tuturor şi era celebru pentru mâna sa spartă.

Toate astea l-au costat. Prăbuşirea sa e printre cele mai spectaculoase din politica românească. Cei care l-au cunoscut ani de-a rândul nu cred nici acum că omul care stă cu votca în faţă este Paul Neamţu. Dar e el. Ieri - tartorul unui judeţ întreg, astăzi – calic într-un cămin de nefamilişti. Sau poate nu e el. E doar umbra lui Paul Neamţu. "Nu prea merge" "Cum m-aţi găsit? Probabil că m-aţi urmărit", spune Neamţu, cu un zâmbet amar în colţul gurii, imediat ce iese din crâşmă. E uşor stingherit de situaţie şi caută o metodă de eschivă. Nu vrea să-şi spună povestea falimentului. Nici a falimentului profesional, nici a celui personal. "Am o firmă de construcţii, dar e micuţă. Nu prea merge. Şi mai am o afacere mică, nişte sere, ceva la Dumeşti", încearcă Neamţu să explice că dracul nu e chiar aşa negru precum pare.

E încurcat, contrariat şi nu ştie de ce ziariştii îl întreabă iar de sănătate. Ultima dată când a apărut în presă şi a ţinut pagina întâi a ziarelor tocmai se recăsătorise. În 2004, cu Felichia Ghimpu, o tânără fermecătoare, posesoare pe atunci a unei agenţii de modelling. A fost ultima lui sclipire, ultima răzvrătire împotriva destinului. A făcut nunta mare la Onyx, l-a avut naş pe Doru Tompea, rectorul de la "Petre Andrei". Dar sunt vremuri demult apuse.

De fapt, la nici doi ani a şi divorţat. "Dar am rămas în condiţii excelente cu Felicia. Ea e acum în Spania, cu o bursă. Aveţi numărul ei?", mută Neamţu abil discuţia. Duce mâna spre buzunarul interior al gecii, ca şi cum ar vrea să ia numărul Feliciei din telefon. "Ah, n-am telefonul la mine", afirmă resemnat. Tramvaiul 13 Se postează în staţia de tramvai din Metalurgie şi spune, fâstâcit, că are o întrevedere extrem de importantă, "la şi jumătate" undeva în Tudor Vladimirescu. Pe vremuri, ar fi urcat pe scaunul din dreapta al vreunei limuzine, cu şofer, şi-ar fi zâmbit strengăreşte.

Acum, se pierde în mulţime. "Vreau să vorbim, dar să ştiţi că dacă vine un 13, mă urc în el. Dar vorbim la telefon", explică el în timp ce se uită în direcţia din care ar trebui să apară "izbăvitorul" tramvai 13. Pentru Neamţu, minutele se scurg greu. "Nu mai vreau să-mi amintesc ce-a fost. Nu aş vrea să vă poziţionaţi nici în tabăra celor ce mă acuză, dar nici în cea a celor ce mă apără. Nu dau vina pe nimeni. Aşa a fost să fie", spune fostul deputat PSD, mai mult ca să facă conversaţie.

Neamţu e totuşi contrariat de faptul că l-am găsit. "Stau cu chirie undeva în Podu de Piatră". Undeva unde nici măcar Poliţia nu a reuşit să-l găsească. Pentru că Paul Neamţu, după falimentul Moldrom (celebra sa firmă de construcţii), a mai încercat business-uri, toate însă gâtuite de criză.

Căutat de Poliţie

Cel mai recent dosar aflat pe rolul instanţei de judecată a fost înaintat de Direcţia de Finanţe împotriva Trust Civil Construct, la care Paul Neamţu a avut calitatea de administrator. În procesul din 2010, acesta era acuzat că "a ţinut o contabilitate fictivă şi a făcut să dispară documente contabile din evidenţa firmei", după cum se arată în motivarea acţionării în judecată. Firma Trust Civil Construct, care fusese înfiinţată la sfârşitul lui 2007, avea în 2010 datorii la bugetul de stat de aproape 321.000 de lei, iar acum era cerută insolvenţa.

În acelaşi timp, Paul Neamţu a încheiat în numele firmei un contract de servicii cu Salubris Iaşi, dar ulterior nu a mai făcut plata. Astfel a acumulat şi la acest contract datorii de peste 3.700 de lei. La dosar sunt ataşate mai multe notificări precum că administratorul Paul Neamţu nu este de găsit la adresa care figurează în bazele de date de la evidenţa populaţiei. Acesta pare a fi cel din urmă eşec profesional al lui Paul Neamţu. Va fi şi ultimul? "De-a v-aţi ascunselea"

Dar cum a ajuns Paul Neamţu la sapă de lemn, hăituit de creditori şi jucând v-aţi ascunselea cu autorităţile statului? Povestea sa întrece orice închipuire. Înainte de ’90, Neamţu a fost inginer tehnolog la fostul CUG. Postul de la CUG i-a asigurat şi accesul spre noi companii, relaţii puternice în străinătate, mai ales în spaţiul sovietic şi la cehi. De aici a început colaborările şi cu parteneri de afaceri importanţi.

Împreună cu Emil Pinteală, acesta a înfiinţat în 1992 firma "Moldrom". La început, firma se baza pe export-import având învârteli cu parteneri puternici la acea vreme: Sidex Galaţi în ţară, iar în Rusia cu Magnitogorsk şi Combinatul Metalurgic Rîbniţa din Transnistria. Cele mai mari profituri din acea perioadă le-a avut din comerţ cu eternită, de pus pe casă. "Prin ’94 şi ’95 aveam excedent de bani. Practic, nu mai ştiam ce să facem cu banii", declara acum 10 ani Paul Neamţu. Toate îi mergeau ca pe roate. Începuse să investească şi în imaginea publică, a cumpărat alte societăţi, s-a extins în producţie şi în afaceri imobiliare. În 1998, doar firma Moldrom avea o cifră de afaceri de 22 de milioane de dolari. Un succes fulminant.

Finanţa echipa de baschet a Iaşiului, îi dăduse numele Moldrom şi adusese mari valori care plecaseră. A organizat la Iaşi un All Star Game şi e celebru momentul în care arunca banii la vestiar ca nişte confetti, după ce echipa câştigase un derby. Se făceau săli pline la meciuri şi Paul Neamţu părea un Mecena. Combinaţia cu PSD

Oamenii politici au sesizat imediat potenţialul intelectual, dar şi financiar al lui Paul Neamţu. A fost curtat intens de mai multe partide, dar până la urmă a decis să intre în PDSR (actualul PSD – n.r.), convins fiind de fostul lider al filialei, senatorul Ion Solcanu. De fapt, ajunsese atât de apropiat de Solcanu încât era considerat "fiul adoptiv" al acestuia.

În toamna anului 2000, Neamţu a fost pus pe liste şi ales deputat. Afacerile îi mergeau strună, în politică era considerat un tip inteligent, descurcăreţ. În timpul liber făcea acte de caritate consistente, iar imaginea sa era imaculată. Una din cele mai importante lovituri de imagine a fost iniţiativa de a trimite în vacanţă, la Viena, pe propria cheltuială câteva zeci de studenţi cu rezultate excepţionale la învăţătură, şi asta a făcut-o câţiva ani la rând. La începutul anilor 2000, după demisia prefectului de Iaşi din acea vreme, lui Neamţu i s-a propus postul de şef al judeţului. A refuzat propunerea cu zâmbetul pe buze. Era prea puţin pentru el. Primul faliment

Declinul a venit pe nesimţite. A acţionat lent, dar letal, ca gazul metan ce umple o încăpere şi te sufocă încet-încet în somn. Un act normativ din acele vremuri le impunea politicienilor-afacerişti să aleagă între slujba publică şi afacerile proprii. Aşa a ieşit din conducerea Moldrom, rămânând un simplu acţionar. Şi-a lăsat partenerul la cârmă, iar el a rămas în lumina reflectoarelor vieţii publice. În paralel, legăturile cu Rusia şi cu combinatul din Galaţi se deterioraseră. Tot mai multe instituţii la care Moldrom efectuase lucrări se plângeau de calitatea scăzută a acestora.

În 2003 au apărut primele dosare de executare silită pe numele Moldrom. Declinul părea ireversibil. Câteva luni mai târziu societatea a intrat în reorganizare jurdică şi faliment. Al doilea divorţ

Eşecul din afaceri l-a trăit şi în plan personal. A fost căsătorit mulţi ani cu Maria Melania, prima soţie cu care are două fete. Între cei doi, relaţiile se răciseră demult, dar în noiembrie 2003 a avut loc divorţul. Un an mai târziu, Paul Neamţu s-a căsătorit cu Felicia Ghimpu, cu care începuse o relaţie încă din timpul căsniciei anterioare.

Felicia Ghimpu, fostă fotomodel, a fost ultima cucerire a lui Paul Neamţu. L-a părăsit de mult şi acum e in Spania

Părea un nou început personal ce putea aduce şi un nou început pe plan profesional.

N-a fost decât un simplu foc de paie. Căsnicia cu Felicia a eşuat lamentabil, câteva luni mai târziu, în 2005. Toate încercările de a reveni au fost sortite eşecului. Felicia, a doua soţie, e oenolog şi a plecat recent cu o bursă în Spania. Neamţu a mai falimentat o firmă de construcţii şi-şi duce viaţa de pe o zi pe alta.

Din când în când, îi mai sună pe foştii prieteni să le ceară nişte mărunţiş, cu împrumut. La 54 de ani, Paul Neamţu nu mai are puterea nici măcar să caute vinovaţi. "Unii zic că mi-a făcut-o Solcanu. Alţii dau vina pe altcineva. Ce importanţă mai are?", spune Neamţu şi pune piciorul pe treapta tramvaiului 13.

A dracu’ ghinion. Tipul născut pe 1 aprilie, căruia destinul i-a jucat o festă, se face nevăzut în vagonul 13.

“El m-a mai sunat din când în când, dar de pe diverse numere de telefon care nu erau ale lui. Ultima dată când m-a sunat, prin luna ianuarie, mi-a cerut nişte bani", Doru Tompea, rector UPA şi naşul lui Neamţu “Cât timp a făcut parte din viaţa publică a fost un om cu potenţial intelectual, dar şi remarcabil ca parlamentar. Şi-a onorat obligaţiile politice ireproşabil şi era o prezenţă plăcută. Viaţa lui personală nu prea m-a preocupat, iar acum chiar nu mai ştiu nimic despre el" Ion Solcanu, fost şef al PSD Iaşi, "tatăl adoptiv" al lui Neamţu “Aici vine mai mereu. Bea votcă, stă puţin singur la masă şi apoi pleacă" Barmanul din Metalurgie

Iaşul a avut un "Rege al gogoşarilor" Grigore Abuhnoaie este un alt exemplu de glorie şi decădere. Din acest om, care imediat după 90 devenise unul din bogaţii Iaşului, nu a mai rămas decât supranumele. Legenda urbană spune că a început afacerile în 1991 comercializând legumele pe care le cultiva în spaţiul verde de lângă blocul său.

Treptat a ajuns să gestioneze sume impresionante de bani. În 1993 deţinea ferme, parcuri de maşini, tiruri şi avea aproximativ 200 de angajaţi. Cea mai mare fermă pe care o avea se întindea pe mai mult de 16 hectare la Coarnele Caprei. Solariile şi recolta i-au fost spulberate de o furtună în 1994. Atunci a pierdut o mare parte din averea colosală.

Cel mai mare eşec al său a fost investiţia într-o cramă şi un motel la poalele dealului Cetăţuia, pe un teren care aparţinea Mitropoliei, biserica nerenunţând niciodată la acel pământ. În 2003 Grigore Abuhnoaie era deja la sapă de lemn. Nu mai avea nici apartament pentru că îi fusese executat silit şi pe deasupra fusese şi concediat din firma propriului fiu. Agrigoroaei, falitul care a renăscut de patru ori

Alt personaj care a trecut prin extaz şi agonie este Ionel Agrigoroaei. Poreclit şi "Domnul Criză", Agrigoroaei învârtea bani cu nemiluita. Apoi a rămas fără nimic. Episodul l-a trăit de patru ori. Tot de atâtea ori a luat-o de la capăt cu diverse afaceri.

Primul faliment l-a trăit în 1992 când gestiona o afacere de confecţionat jachete şi pantaloni. Greşeala de atunci a fost că a renunţat la clienţii mici, doar pentru unul mare. Când clientul nu a mai avut cu ce plăti, l-a tras în jos şi pe Agrigoroaei. După ce a stat o perioadă la ţară, şi a încercat afaceri cu un aprozar, a deschis iar fabrică de confecţii.

Prin ’96 avea iar angajaţi, clienţi mulţi, câştiga sute de mii de euro pe an şi era pe locul doi în topul IMM-urilor din Iaşi. În doi ani a fost din nou falimentar. În 2008, firma de confecţii a lui Agrigoroaei era din nou pe val. Băncile îl ademeneau cu credite, iar el a început să rişte şi în domeniul imobiliar.

Criza s-a simţit, iar un an mai târziu ajusese să împrumute bani şi de la cunoştinţe pentru a alimenta conturile către furnizori. Ulterior creditorii i-au luat şi masinile. A rămas doar cu casa. Pentru a treia oară era îngenuncheat. Cu bani împrumutaţi a încercat să facă afaceri cu prăjituri. Nu a funcţionat.

A patra oară Ionel Agrigoroaei s-a revigorat tot cu o firmă de confecţii. Culmea, are şi o firmă ce oferă consultanţă celor care au probleme în achitarea creditelor la bancă. Din aceste mici afaceri câştigă aproximativ 6.000 de lei pe lună. Conduce un Rover 75 şi este şi consilier local.