Nepotul lui J.F. Kennedy, arestat cu bebeluşul în braţe | VIDEO

Nepotul lui J.F. Kennedy, arestat cu bebeluşul în braţe | VIDEO

Douglas Kennedy, nepotul fostului preşedinte american J.F. Kennedy, a fost arestat în urma unui incident care a avut loc în timp ce încerca să-şi scoată din spital bebeluşul în vârstă de numai două zile.

Jurnalistul postului Fox News, al cărui tată a fost fratele ultimului preşedinte american asasinat, a fost arestat pentru că a agresat două asistente care au încercat să-l oprească să iasă din spital cu bebeluşul. Una dintre femei a fost lovită în zona genitală, iar celei de-a doua i-a fost sucită mâna, scrie publicaţia "Daily Mail". Cuplul Kennedy a vrut să-şi scoată bebeluşul la o plimbare, la două zile după naşterea acestuia, însă una dintre asistente a vrut să-i oprească, temându-se pentru siguranţa copilului. În momentul în care aceasta s-a postat în faţa cuplului, rugându-i să meargă înapoi în salon, Kennedy, cu copilul în braţe, i-a sucit mâna. O altă asistentă, aflată în apropiere, a observat cum, în timpul incidentului, capul copilului s-a clătinat periculos. "Din instict, ca asistentă medicală, mi-am dus ambele mâini către gâtul bebeluşului, pentru a contracara balansarea capului acestuia", a spus a doua asistentă. Şi aceasta a fost pusă la pământ cu o lovitură în zona genitală.

Cadrele medicale au emis atunci "cod roz", o alertă care anunţă că cineva încearcă să scoată un bebeluş din spital. Douglas Kennedy a fugit cu copilul pe scări, dar a fost prins şi escortat înapoi în salon. Doctorul Timothy Haydock, un prieten de familie care lucrează la acelaşi spital, a luat apărarea cuplului şi a spus că asistentele sunt singurele agresoare. Kennedy a declarat, la rândul său, că este şocat de incident şi de modul în care asistentele au vrut să-i ia copilul din braţe. "Nu au acest drept", s-a justificat Kennedy.

<iframe width="620" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/JuVWoIs_kDA" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Incidentul a avut loc pe 7 ianuarie 2012 şi a fost surprins de camerele de supraveghere din spitalul Westchester, din New York, unde soţia sa, Molly, a născut cel de-al patrulea copil al cuplului.

Douglas Kennedy a fost cel de-al zecelea copil al lui Bobby Kennedy, senator american şi fratele mai mic al lui JFK, asasinat şi el, în 1968.

Ne puteți urmări și pe Google News