Se autorecomandă Cristian Preda? O alianţă politică, garanţia succesului cu oameni noi, nu cu îmbătrâniţi în tranziţie

Se autorecomandă Cristian Preda? O alianţă politică, garanţia succesului cu oameni noi, nu cu îmbătrâniţi în tranziţie

O alianţă politică pentru a avea succes - indiferent că se va numi Mişcarea Populară sau va purta alt nume - nu poate include mai multe categorii de politicieni, cum ar fi “traseiştii" sau cei “discreditaţi de acuzaţii de corupţie" şi are nevoie în primul rând de oameni noi.

“O alianţă politică de succes - indiferent că se va numi Mişcarea Populară sau altfel - nu va putea include următoarele categorii de politicieni: supravieţuitori cu un parcurs mai lung sau mai scurt (aşa-numiţii 'traseişti'); corupţi sau discreditaţi de acuzaţii de corupţie, adăpostiţi acum în spatele unor forţe politice auto-intitulate responsabile, progresiste; guralivi de tipul Becali, Dan Diaconescu şi alţii, care nu au nicio idee despre guvernarea contemporană; cei capabili să spună azi un lucru şi mâine exact contrariul", susţine Cristian Preda.

În opinia sa, o analiză a criteriilor de mai sus conduce la concluzia că “o alianţă de succes are nevoie înainte de toate de oameni noi, mai degrabă, decât de cei îmbătrâniţi în tranziţie".

Preda ia în calcul şi alte două scenarii cu privire la alianţa politică de care se discută în aceste zile.

Ne puteți urmări și pe Google News

“Nu sunt atât de naiv încât să nu-mi imaginez că, pe lângă varianta schiţată mai sus, există alte două: să se pună la cale o alianţă care să eşueze, întrucât ar pune pe primul plan interese personale; să nu se ivească nimic nou, de teama ca în locul coagulării să fie suscitate, de fapt, sciziuni şi clivaje noi", afirmă europarlamentarul PDL pe blog.

Cristian Preda mai consideră că “o alianţă de succes trebuie să pornească de la obiective ale guvernării", ale unei guvernări de dreapta. “Fiindcă blocul stângii există deja şi ştim ce promite stânga lui Ponta şi Antonescu!", mai subliniază el.

Preda avertizează “că orice decizie care va neglija numeroasele nuanţe exprimate în ultimele zile de către numeroşi membri PDL riscă să se întoarcă împotriva bunelor intenţii afişate de toată lumea".