Întâlnire de gradul zero a liderilor mondiali, mâine. CINE dă Europei bani pentru a scăpa de criză

Întâlnire de gradul zero a liderilor mondiali, mâine. CINE dă Europei bani pentru a scăpa de criză

Mâine are loc summitul G20. Tema dominantă a acestuia va fi criza datoriilor suverane din Europa. Europa are nevoie de bani pentru a putea face faţă cu bine crizei, însă oficialii SUA, cei ai Chinei şi Japoniei spun că vor pune presiune pe ţările din zona euro pentru a face mai multe pentru a merita sprijinul extern.

Administraţia Obama spune că Europa trebuie să îşi întărească mijloacele prin care poate preveni ca datoriile unor ţări precum Italia şi Portugalia să devină nesustenabile.

Miniştrii de finanţe ai ţărilor din G 20 şi guvernatorii băncilor centrale se vor întâlni în Mexico City, la patru zile după ce Uniunea Europeană a aprobat un al doilea ajutor financiar pentru Grecia, de 130 de miliarde de euro.

În timp ce China, Japonia, Brazilia şi gazda Mexic spun că sunt gata să ajute încă o dată Europa, SUA nu dă semne că ar vrea să contribuie cu fonduri.

“Europa va fi în mod clar principala temă de discuţie, pentru a se vedea ce trebuie făcut pentru a creşte contribuţia la FMI", a spus pentru Bloomberg Jacob Kirkegaard, cercetător la Institutul Peterson din Washington. “Cu siguranţă europenii îşi dau seama că trebuie să facă prima mişcare". Poziţia SUA

Confruntându-se cu o cerere scăzută în Europa, China şi Japonia au dat semnale că vor să rezolve problemele europene. Condiţia pe care o impun este ca "Europa să creeze mecanisme de control", a spus în februarie ministrul japonez de finanţe Jun Azumi. Japonia ia în calul o contribuţie de 50 de miliarde de dolari la pachetul de salvare al FMI, potrivit presei nipone.

"Administraţia SUA a spus clar parneterilor săi internaţionali că nu are în vedere să asigure fonduri suplimentare FMI", a spus Lael Brainard, secretarul adjunct al trezoreriei SUA în această lună. SUA vrea ca Europa să facă paşi suplimentari pentru a întări mijloacele de controla, potrivit altor oficiali americani.

Fonduri europene Christine Lagarde, directorul general al FMI, fost ministru de finanţe al Franţei atunci când criza Greciei s-a accentuat, în 2009, caută 500 de miliarde de dolari suplimentare pentru finanţarea fondului. Cele 17 naţiuni ale zonei euro asigură circa 200 de miliarde de euro.

Liderii europeni se vor întâlni din nou la Bruxelles pe 1-2 martie pentru a stabili modul de funcţionare a fondului permanent de salvare de 500 de miliarde de euro, Mecanismul de Stabilitate Europeană.

Macanismul, care va deveni operaţional în iulie, cu un an mai devreme decât se estimase iniţial, are menirea de a ajuta membrele Uniunii Europene să îşi achite datoriile.

Ne puteți urmări și pe Google News