Cinci români au murit şi patru au fost răniţi în Spania, pe "culoarul morţii"
- Ana Zid ărescu
- 20 februarie 2012, 18:57
Cinci români au murit pe o şosea din Spania, după ce un microbuz s-a ciocnit frontal de un camion.
Incidentul a avut loc în într-un oraş de lângă Barcelona, pe o porţiune de şosea cunoscută sub numele de "culoarul morţii".
Tragedia a avut loc aseară, în jurul orei 22.45 ora locală (23.45, ora României) în zona localităţii Figueres.
Primarul oraşului a cerut Ministerului Dezvoltării să îmbunătăţească porţiunea de drum pe care s-a produs accidentul, botezată de localnici "culoarul morţii", din cauza numeroaselor accidente periculoase care s-au produs în acea zonă.
Accidentul s-a produs la câţiva kilometri distanţă de graniţa cu Franţa
Microbuzul implicat în accident venea spre România şi transporta opt persoane. Din motive necunoscute, şoferul acestuia a intrat pe contrasens, moment în care s-a produs impactul cu camionul.
Din informaţiile relatate astăzi de ziarul "El Pais" se cunoaşte faptul că toţi ocupanţii microbuzului erau cetăţeni români. Cinci români au murit în accident. Şoferul camionului a fost grav rănit, alături de alte trei persoane din dubiţă. Doi dintre răniţi sunt în stare foarte gravă.
N-II este un drum extrem de circulat de autocare, microbuze cu turişti şi camioane, întrucât face legătura cu Franţa.