Hitler a avut un copil cu o adolescentă franţuzoaică

Hitler a avut un copil cu o adolescentă franţuzoaică

Adolf Hitler ar fi avut un copil cu o adolescentă franceză, pe când era un simplu soldat în timpul Primului Război Modial.

Cei doi s-au întâlnit în timp ce Hitler era în permisie, în timpul războiului, scrie revista Le Point, citată de The Telegraph.

Charlotte Lobjoie avea numai 16 ani când a avut o scurtă aventură cu unul dintre cei mai detestaţi oameni din istorie. “Am văzut un tânăr soldat german, care statea la marginea drumului şi desena, a povestit femeia prima lor întâlnire. Mi s-a parut interesant şi m-am apropiat de el. “Când ne întâlneam, ieşeam sa ne plimbam, dar Adolf, impresionat de frumusetea naturii, incepea să-mi ţină discursuri şi eu nu-l înţelegeam, pentru că el nu ştia franceza, iar eu nu cunoşteam limba germană. Faptul că nu-l înţelegeam îl enerva foarte tare, aşa că ajunsesem să nu mai reacţionez în niciun fel atunci când imi vorbea".

Noi dovezi

Ne puteți urmări și pe Google News

La scurt timp după aventura lor, s-a născut Jean-Marie, în martie 1918. Umilit la şcoală din cauza originii lui, băiatul a fost dat spre adopţie unei alte familii, pe nume Loret. Când a crescut, Jean-Marie a ajuns să lupte împotriva naziştilor, în Al Doilea Război Mondial, apărând Linia Maginot, iar apoi luptând în cadrul Rezistenţei franceze sub numele de cod Clement. Băiatul a aflat cine este tatăl său abia în anul 1950, când mama lui adevarată i-a spus adevărul, înainte să moară. Astfel, tânărul a început o adevărată investigaţie pentru a afla dacă este cu adevărat fiul lui Hitler. Le Point mai notează că din documentele Wehrmacht reiese că domnişoara Lobjoie primea regulat plicuri cu bani de la ofiţerii trimişi de Hitler. Dictatorul nu şi-a recunoscut oficial fiul, dar a mai păstrat un timp legătura cu fosta iubita. În casa femeii au fost găsite şi desene semnate de Adolf, care era pasionat de artă, iar în Germania a fost descoperit portretul unei tinere care seamănă izbitor cu Lobjoie. Jean-Marie a scris şi o carte, intitulată “Numele tatalui tău este Hitler", care va fi relansată pe piaţă cu noi dovezi în sprijinul acestor afirmaţii. Bărbatul a murit în anul 1985, la vârsta de 67 de ani.