Tenor român, pe scena unuia din cele mai prestigioase teatre din Rusia

Tenor român, pe scena unuia din cele mai prestigioase teatre din Rusia

După un recent succes reputat pe scena de la Deutsche Oper Berlin, tenorul român, Bogdan Mihai, debutează mâine pe scena marelui Teatru Mikhailovsky, de la Sankt Petersburg, în Rusia.

Mihai Bogdan va interpreta, pentru prima dată în cariera sa, rolul Nemorino din opera “L'Elisir d'Amore” de Gaetano Donizetti, pe scena marelui teatru Mikhailovsky de la St.Petersburg, Rusia. Celebrul teatru Mikhailovsky a fost înfiinţat în anul 1833, în cinstea Ducelui Mihail, fratele împăratului Nicolae I al Rusiei. Aici au evoluat nume strălucite ale artei lirice, de la başii Feodor Saliapin şi Nicolai Ghiaurov până la marea mezzosoprană Elena Obraztsova. „Nemorino reprezintă pentru mine o împlinire şi, în acelaşi timp, o provocare. Promit să aduc marelui public o cu totul altă abordare a rolului, respectând ceea ce au făcut predecesorii mei şi plasând belcanto-ul italian la cel mai înalt nivel, aşa cum am invăţat de la maeştrii mei”, a declarat artistul român.