Compromis la Cameră: Parcul auto nu se modernizează, personalul nu se concediază

Compromis la Cameră: Parcul auto nu se modernizează, personalul nu se concediază

Bugetul Camerei Deputaţilor permite în acest an păstrarea întregului personal existent, dar nu vor putea fi achiziţionate autoturisme sau calculatoare, a declarat astăzi, secretarul general al Camerei Deputaţilor, Gheorghe Barbu. Bugetul instituţiei pe investiţii, reparaţii capitale şi dotări este de 209.791.000 lei.

“S-a aprobat continuarea lucrărilor de investiţii începute deja, dotări nu avem decât pentru Direcţia tehnică şi Direcţia de transporturi, utilaje sau scule de care avem nevoie pentru că cele vechi au fost casate. Nu cumpărăm nicio maşină, nici în leasing, nici cu banii jos pentru că nu avem resurse financiare iar acest lucru este de altfel interzis prin lege şi în acest an bugetar", a explicat Gheorghe Barbu situaţia bugetului Camerei pentru 2012. El a mai susţinut că s-au luat măsuri de reducere a consumului, în principal a celui de natură energetică. Cu privire la angajaţii Camerei, Barbu a explicat nu se vor face disponibilizări, dar nici vreo persoană nu poate spera la măriri de salariu. Barbu a mai spus că se vor face angajări sau colaborări numai dacă sunt strict necesare, politica fiind aceea de reducere a numărului personalului în mod natural, prin pensionări sau prin plecări. În acest fel numărul angajaţilor s-a redus cu aproximativ 100 în ultima perioadă. “De măriri de salarii nu se pune decoamdată problema, aceasta sunt interzise prin lege, ca şi primele. Facem achiziţii pentru funcţionare, sunt câteva utilaje, truse de scule, elevator de ridicat maşini care s-au casat şi care sunt strict necesare pentru funcţionarea Camerei dar nu vom face dotări speciale cu calculatoare şi altele. Forma aceasta de buget ne permite să păstrăm personalul pe care-l avem acum şi nu duce la niciun fel de disponibilizări de personal", a mai subliniat secretarul general al Camerei.

Ne puteți urmări și pe Google News