Cât a câştigat cea mai profitabilă bancă românească anul trecut

Cât a câştigat cea mai profitabilă bancă românească anul trecut

BRD Soc-Gen, a doua bancă locală din punct de vedere al activelor şi totodată cea mai profitabilă instituţie de credit din România, a înregistrat în 2011 un profit net de 465 milioane de lei (109,7 milioane de euro) în scădere cu 7% faţă de anul anterior.

În 2010, profitul net al băncii scăzuse cu peste 36% în raport cu câştigul din anul anterior. În 2009 scăderea fusese de 30%.

Costul net al riscului a scăzut pentru prima oară de la declanşarea crizei, de la un nivel de la 462 b.p.la 370 b.p. Nivelul creditelor neperformante a crescut însă în raport cu 2010, la nivelul întregului portofoliu, de la 9,1% în 2010 la 12,2%.

Credite şi depozite în stagnare

În 2011, soldul creditelor acordate de bancă a ajuns la 33,5 miliarde de lei, în creştere cu 1,1% faţă de 2010.

Depozitele atrase de bancă de la clienţi totalizau, la sfârşitul lui decembrie 2011, 30,2 miliarde de lei, fiind în creştere cu 0,9% faţă de anul anterior. Raportul credite depozite al băncii era în 2011 de 111%.

Rentabilitatea capitalului propriu al băncii era la finele lui 2011 de 10%, iar rata de adecvare a capitalului se situa la 14,7%.

Banca a menţinut în 2011 faţă de 2010 numărul de agenţii şi sucursale, respectiv 937 de unităţi. Banca are 8.245 de angajaţi. Potrivit datelor prezentate de bancă, numărul de angajaţi a scăzut cu 4,2% în 2011.

Ne puteți urmări și pe Google News