Declaraţiile noilor miniştri la preluarea mandatelor

Declaraţiile noilor miniştri la preluarea mandatelor

Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu a partcipat astăzi la ceremoniile de predare - primire a mandatelor ministerele unde s-au schimbat miniştrii.

Prima ceremonie la care a participat Ungureanu a fost cea de la Ministerul Administraţiei şi Internelor, la ora 09.00, unde Gabriel Berca a preluat portofoliul de la Traian Igaş. VEZI AICI DECLARAŢII.

La 10.30, premierul a mers la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, unde Claudia Boghicevici a preluat ştafeta de la Sulfina Barbu. VEZI AICI DECLARAŢII. La ora 11.15, a avut loc ceremonia în care Stelian Fuia a preluat de la Valeriu Tabără mandatul de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. VEZI AICI DECLARAŢII.

La ora 12.00 a fost programată preluarea mandatului de ministru al Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului de către Cătălin Ovidiu Baba de la Daniel Funeriu. VEZI AICI DECLARAŢII.

De la Ministerul Educaţiei, premierul Ungureanu a mers la Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, unde, la ora 13.00, Elena Udrea a predat lui Cristian Petrescu mandatul de ministru. VEZI AICI DECLARAŢII.

În programul lui Ungureanu a figurat şi ceremonia de predare - primire a mandatului de ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, la ora 14.00, la sediul ministerului, unde Şerban Răzvan Mustea preia ştafeta de la Valerian Vreme. VEZI AICI DECLARAŢII.

Lucian Nicolae Bode a preluat de la Ion Ariton mandatul de ministru al Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, într-o ceremonie care a început la ora 14.45. VEZI AICI DECLARAȚII.

De asemenea, de la ora 16.00, premierul Mihai-Răzvan Ungureanu a fost prezent la Ministerul Finanţelor Publice, unde Gheorghe Ialomiţianu i-a predat mandatul lui Bogdan Drăgoi.VEZI AICI DECLARAȚII

Şeful Guvernului a mers la ora 16.45 şi la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, unde Anca Boagiu î-a predat mandatul lui Alexandru Nazare. VEZI AICI DECLARAŢII.

Cabinetul Ungureanu a fost învestit în funcţie ieri, după care a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Aseara, fostul premier Emil Boc i-a predat lui Mihai-Răzvan Ungureanu mandatul în fruntea Executivului, fără o ceremonie la care să participe presa.

Potrivit unor surse guvernamentale, Boc a avut o scurtă discuţie cu Ungureanu, după care a plecat de la Palatul Victoria, unde noul premier a condus prima reuniune a Cabinetului.

Ne puteți urmări și pe Google News