Noul guvern se strecoară prin Parlament

Noul guvern se strecoară prin Parlament

Guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu este supus astăzi votului în Parlament. Pentru a trece, are nevoie de 232 de voturi. Teoretic, chiar dacă Opoziţia lipseşte, Puterea nu ar trebui să aibă probleme, cu cei 245 de membri pe care îi numără, numai că grupul minorităţilor naţionale, care are 18 deputaţi, nu şi-a precizat poziţia.

Miniştrii Guvernului Ungureanu şi-au văzut visul cu ochii: acela de a fi aprobaţi în unanimitate în comisiile parlamentare. Din păcate, asta s-a întâmplat numai din pricina lipsei opoziţiei, care a făcut să nu fie nici voturi împotrivă, dar nici cvorum în comisii.

Viitorul ministru al Comunicaţiilor, Răzvan Mustea, s-a aşezat punctual la locul său în sală, de la ora 14.00, asistat de cel căruia îi ia locul: Valerian Vreme. În sală sunt şapte deputaţi şi senatori, care reprezintă Comisia de tehnologia informaţiilor din cameră şi Comisia economică din Senat. Emoţionat, preşedintele de şedinţă “deschide deschise lucrările" comisiilor şi îl botează pe viitorul ministru Mihai Răzvan Mustea. Mai intră încă doi parlamentari. Interesant, unul dintre absenţi este liderul minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian. În numai 15 minute, Mustea pleacă fără aviz, imposibil de obţinut în lipsa cvorumului, dar cu o recomandare către plen. Tânărul ministru dă declaraţii, dar se întoarce către reporterii care pun întrebările, în loc să stea cu faţa la camere, spre disperarea operatorilor.

La Muncă, blonda Claudia Boghicevici, singura femeie din noul guvern, sobră într-un costum gri, are emoţii şi-şi tot consultă hârtiile. Colegii au tot felul de întrebări, inclusiv despre pensii şi salarii, că-i întreabă lumea prin teritoriu, aşa că audierile durează aproape o oră. Se termină cu un final fericit, adică unanimitate, că doar opoziţia, evident, lipseşte.

Traian Igaş era să greşească partidul

Cristian Diaconescu (UNPR) nu este emoţionat. Ironic, şedinţa Comisiilor de politică externă are loc lângă sala unde se desfăşoară CEX-ul PSD. Să nu fi demisionat din partid, Diaconescu nu ar fi fost acum audiat ca ministru, ci s-ar fi aflat în grevă parlamentară şi în sala de alături. Greşeală pe care era s-o facă Traian Igaş. Cum în faţa sălii CEX jurnaliştii se agitau mult mai abitir decât la audierea lui Diaconescu, fostul ministu, indus în eroare, era cât pe ce să se covertească ad-hoc la social-democraţie, adică să intre în groapa cu pesedişti. Se prinde însă la timp şi intră în sala care trebuie.

Cătălin Predoiu, deja blazat, îngroapă audienţa din Comisiile juridice în date şi denumiri de legi şi proceduri. Daniel Buda, care conduce şedinţa, se interesează dacă sunt întrebări. Linişte. Buda insistă. Un coleg salvează ruşinea şi întreabă ceva despre Raportul CE.

Câteva etaje mai sus, Gabriel Oprea se simte la comisiile de apărare ca acasă. La fiecare trei fraze, laudă Armata, spunând cum aceasta este întotdeauna alături de cetăţeni, şi la inundaţii, şi pe viscol. "Cadrele militare tinere sunt foarte bine pregătite, sunt vânate de toate multinaţionalele", declară el. Deputatul Nicolae Mircovici (minorităţi) îşi exprimă mulţumirea pentru felul în care Oprea şi-a făcut treaba la minister. Acesta, spune el, "a reuşit o interferare perfectă cu sistemul" şi el unul crede că votul pe care i l-a dat data trecută în comisie "a fost un vot de Bingo". Este supărat, în schimb, că "un fruntaş PDL" (prim-vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde – n.n.) a declarat că nu e bine să ai un general al Armatei în fruntea Apărării. Mircovici vrea ca Oprea să ştie cât de tare dezaprobă el unul aceste afirmaţii. Ministrul nu se lasă provocat. "Fruntaşul la care v-aţi referit este un bun prieten al meu şi are dreptul la o părere", zice el.

Falsul Hrebenciuc

La audierea lui Lucian Bode este în primul rând frig. Parlamentarii reprezentând patru comisii stau zgribuliţi şi poate aşa se explică de ce, cu tot cu întrebări, audierea durează 14 minute. Radu Berceanu stă pe un scaun în fundul sălii, la o şuetă cu presa. Preşedintele de şedinţă,Valentin Calcan, întreabă cine e contra şi cine se abţine, dar uită să întrebe cine e pentru. Îi reaminteşte Berceanu. "Bode, votează-te şi tu, că eşti deputat", îi atrage acesta atenţia ministrului. După el, intră Nazare, cuminte şi cu temele făcute. Are şi un slide-show cu proiectele ministerului Transporturilor. Ezitant, nu a găst încă tonul potrivit unui ministru. Colegii nu-l fierb mult, nu de alta dar le e frig. Un parlamentar îşi uită mâna în aer nu numai când se numără voturile pentru, ci şi la contra şi la abţineri. "Unanimitate", vine, imperturbabil verdictul. Nazare pleacă şi el cu recomandarea în buzunar, la numai 20 de minute după ce a intrat. La ieşire, acesta îi mulţumeşte mentorului său, Anca Boagiu. "Anca Boagiu ştie să-mi dea sfaturi foarte bune. (...) Este ministrul care m-a format", spune el. La audierile lui Gabriel Berca (Administraţie), sala se animează brusc la auzind că Hrebenciuc vrea să pună o întrebare. Nu este însă machiavelicul pesedist, ci Neculai Rebenciuc de la PDL.

Opoziţia şi-a infiltrat experţi la audieri

În unele comisii, dacă nu chiar în toate, Opoziţia, care a ales să lipsească, şi-a trimits consilierii parlamentari pe post de observatori. Preşedintele comisiei de Apărare a Camerei Deputaţilor, Costică Canacheu (PDL), s-a şi plâns public de acest lucru în timpul audierii candidatului la ministerul Apărării, Gabriel Oprea (UNPR). "În această stare de protest accentuat", a declarat el, suntem verificaţi de consilierii colegilor noştri parlamentari. "Vin şi ne numără, notează cine-i prezent şi întreabă. Este o procedură peste normă în Parlamentul României. Transparenţă, înţelegere, şi comunicare, asta oferim la schimb în faţa acestui protest accentuat", a spus Canacheu, care şi-a contrazis propriile spuse poftind presa să iasă din sală la momentul votului. De altfel, de teama contestaţiilor Opoziţiei, comisiile care nu au avut cvorum nu au avizat practic miniştrii, ci au prezentat votul dat acestora fie ca pe o recomandare, fie l-au consemnat în procese-verbale pe care le vor înainta conducerii Parlamentului. CITIȚI ȘI:

  • Noul guvern vrea să crească veniturile populaţiei. METODE: reducerea CAS şi indexări de pensii. Casele romilor vor avea apă, gaze şi canalizare
  • Noul guvern, anunțat de Mihai Răzvan Ungureanu la Parlament
  • Andreeea Paul Vass a refuzat postul de ministru al Economiei
  • Ungureanu are cel mai tânăr guvern al României
  • Ungureanu forțează un guvern nou-nouț

Ne puteți urmări și pe Google News