Tu ştii cine este tatăl tău? În SUA, răspunsul la această întrebare este dificil
- Ana Zid ărescu
- 8 februarie 2012, 19:32
În Statele Unite ale Americii, 1 din 10 adulţi are motive să se îndoiască de paternitatea copilului său. Tocmai de aceea, o companie are profituri neaşteptate după ce a lansat pe piaţă teste de paternitate care pot fi cumpărate din farmacii.
Mamele care nu sunt sigure dacă partenerii lor sunt, cu adevărat, părinţii biologici ai copiilor, dar şi taţii care sunt sceptici cu privire la fidelitatea soţiilor, pot confirma, mult mai uşor şi mai ieftin, paternitatea.
Conform unui studiu recent, pentru 12% dintre bărbaţi şi 10% dintre femei, efectuarea testului a fost "necesară". Studiul a fost realizat pentru compania producătoare a testului de paternitate, Identigene. Acelaşi raport a arătat că 1 din 5 persoane au avut în familie, sau în rândul prietenilor, situaţii în care paternitatea copiilor a fost pusă sub semnul întrebării.
Cu 29 de dolari afli răspunsul Steven Smith, preşedintele Identigene, a declarat, conform msnbc.com, că, din 2008, anul în care s-a lansat testul, şi până astăzi, s-au vândut peste 500.000 de kit-uri. Costul unui astfel de test este 29,99 de dolari. Smith mai precizează că valoarea vânzărilor indică nevoia americanilor pentru teste simple şi la îndemână care să confirme dacă sunt, cu adevărat, părinţii biologici ai copiilor pe care-i cresc. În reportajul celor de la msnbc.com, Gary Garner, un bărbat în vârstă de 32 de ani povesteşte propria experienţă cu testul de paternitate de la Identigene. Acesta relatează că a avut, încă de la naşterea fiului său, Skyler, dubii cu privire la faptul că ar putea fi tatăl său biologic. Din cauza unei relaţii dificile cu soţia, aceasta a trecut pe certificatul de naştere al băiatului, în dreptul numelui tatălui, un alt bărbat.
La începutul acestui an Gary Garner a cumpărat de la farmacie un kit de paternitate. A luat probe ADN de la el şi de la copil (salivă), iar kitul a fost trimis la un laborator. Pe lângă testul luat din farmacie a mai plătit 129 de dolari, pentru laborator, iar în câteva zile a aflat răspunsul la întrebarea care-l măcina de 14 ani: El este tatăl biologic al lui Skyler.
"Oriunde altundeva, testul m-ar fi costat 2.500 de dolari. În câteva zile, a venit şi răspunsul. Aveam atâtea emoţii, încât nici nu mai doream să deschid e-mailul. În cele din urmă, mi-am făcut curaj, iar după ce am citit, am ţipat tare DA! Rezultatul a arătat că Skyler este, cu adevărat, fiul meu biologic. Mi s-a spus că rezultatul are o acurateţe de 99,9%", mai spune Gary Garner.
Reprezentanţii companiei mai spun că din toate testele efectuate, numai o treime au fost pozitive. Rezultatele negative sunt ridicate şi din cauza faptului că testul este efectuat de persoane care au dubii cu privire la paternitatea copiilor şi, în majoritatea cazurilor, acestea se şi confirmă.