Corespondență din războiul cu viscolul: Armata în lupta cu stihiile

Corespondență din războiul cu viscolul: Armata în lupta cu stihiile

După ce Armata a intervenit, în perioada 26-31 ianuarie, cu peste 2.000 de militari pentru limitarea efectelor viscolului şi a căderilor abundente de zăpadă, în sprijinul populaţiei afectate de vremea nefavorabilă, iată că efectivele armatei sunt pregătite pentru noi misiuni, ca urmare a atenţionărilor meteorologice emise pentru acest weekend.

Ministrul Apărării Naţionale Gabriel Oprea a ordonat, încă din seara zilei de miercuri, 1 februarie, pregătirea efectivelor şi tehnicii militare de pe întreg teritoriul ţării pentru a fi în măsură să intervină de urgenţă, la solicitarea autorităţilor publice locale şi centrale, acolo unde este nevoie. Astfel, Armata este pregătită să intervină în sprijinul populaţiei cu aproximativ 4.000 de militari şi 1.000 de mijloace tehnice, personalul putând fi suplimentat cu alţi 4.000 militari, în funcţie de evoluţia situaţiei. Forţele şi mijloacele Ministerului Apărării Naţionale destinate intervenţiilor vor fi organizate pe detaşamente şi vor putea executa misiuni de evacuare a persoanelor, deszăpezire a căilor de comunicaţii, deblocare a autovehiculelor, evacuare medicală terestră şi aeriană.

Afumaţi, la apocalipsa viscolului Iarnă ca asta, mamă, eu nu am mai văzut de mult. Tocmai când credeam că am scăpat. Sfârşit de ianuarie, gata, am zis, s-a terminat! Şi uite ce ne-a dat Dumnezeu. Tanti Teodora stă mai toată ziua pe la "alimentara" din Afumaţi, loc acum foarte aglomerat, de unde cei cu familiile rămase înzăpezite prin maşini fac o aprovizionare precară cu pâine şi apă. O ajută pe patroană la treabă. Acum, misiunea ei este să distribuie ceai şoferilor rămaşi blocaţi în TIR-uri şi militarilor care au venit să ajute la deszăpezire. Dacă nu veneaţi dumneavoastră, de la armată, aş fi văzut şi acum cum se chinuie. Păi tractoarele, cele două, au încercat trei ceasuri să tragă un TIR. În zadar. Nici nu l-au mişcat. Să vedem acum. Că armata, pentru cine nu ştie, are maşini puternice! Nu avem prea mult timp de discuţii cu tanti Teodora, care oricum este ocupată, ţinând în mâna dreaptă ibricul cu ceai din care ies firicele de abur şi, în stânga, paharele de unică folosinţă, unele într-altele. Coloana de vehicule ale armatei, formată dintr-un ARO de la poliţia militară, şase autocamioane DAC 665 P, 6x6, două autogredere şi o Tatra, dă o licărire de speranţă victimelor zăpezii. Peisajul este apocaliptic. De fapt, pe ultima porţiune, până acolo unde drumul s-a blocat, căpitanul Daniel Comănescu, şeful celor 35 de militari constituiţi într-un detaşament de intervenţie, a mers numai pe lângă ARO, prevenind ziariştii că şoseaua este, de fapt, un patinoar. Mâinile căpitanului au împrumutat ceva din negrul staţiei de emisie-recepţie la care comunică într-una cu şefii de maşini din coloană. Pe o cărare desenată în mijlocul drumului, unii pe urmele altora, în coloană, pe lângă un TIR blocat, înaintează încet-încet oameni cu capetele acoperite, cărora li se văd doar ochii. Nu au timp, nici chef să discute. Şi-au lăsat familiile la câţiva kilometri distanţă, în maşini, şi se grăbesc să le aducă mâncare, combustibil, apă. Viscolul izbeşte nemilos, pulverizând bucăţi mici de gheaţă în ochi, în nări, pe sub căciuli. Feţele cărămizii ale oamenilor, peisajul siberian, utilajele drumarilor care stau cuminţi, neputincioase în faţa naturii dezlănţuite, adâncesc scepticismul celor în ochii cărora se citea speranţa la vederea armatei. Unul dintre autogrederele militare încearcă o intervenţie. Lama, care în alte situaţii mi s-ar părea gigantică, acum pare o biată riglă, mânuită stângaci de un copil. Cele câteva tone de zăpadă înlăturată aproape că nici nu contează. O furtună într-un pahar cu apă. Autogrederul se mişcă din ce în ce mai greu în nămeţii uriaşi. La un moment dat se împotmoleşte. Sforăie neputincios, cu roţile care i se învârt de parcă ar fi în aer. Maşinile de teren ale televiziunilor, care moderne de reportaj, cu jurnalişti cocoţaţi pe dune de zăpadă, mă fac să-mi imaginez pe dată cam cum ar suna la ora aceasta ştirile: România la apocalipsă. Zăpada a înghiţit mii de maşini. Troienele depăşesc.... Privirea îmi fuge repede de la ştirişti, la feţele vineţii ale oamenilor care se deplasează cuminţi, să aducă provizii familiilor rămase blocate în nămeţi. Oamenii care trec, din ce în ce mai nervoşi, ne îndeamnă să mergem câţiva kilometri prin zăpezi, pentru a vedea adevărata suferinţă a celor blocaţi. Unii aşteaptă de 24 de ore. Nu le poţi condamna nerăbdarea şi stresul, de altfel nedisimulate.

Cu Tatra lui Oprică Atunci, parcă abia aşteptând momentul, intră în joc Tatra. Maşina pe care, fără să vrei, ai tendinţa de a o hiperboliza. Asta doar când te gândeşti la cei 660 de cai putere. O herghelie care antrenează opt roţi. Plutonierul-major Cristian Oprică, şoferul de pe Tatra, pare, pe acel scaun, de când lumea. În mâinile lui, fierul devine pe dată ascultător. Câţiva militari remorcheză autogrederul pe care Oprică, dintr-o smucitură, îl repune în folosinţă. Camerele de televiziune ţintesc pe dată noua vedetă. Tatra lui Oprică. Urmează TIR-ul pe lângă care s-a făcut cărare. Şoferul acestuia priveşte oarecum descumpănit. Nu mai crede în nimic, după ce toată dimineaţa alţii au încercat să-i remorcheze maşina. Maşinile sunt faţă în faţă. Oprică se uită doar în oglinzi. Pare că nu vede, că nu aude. Motoarele sunt ambalate la maxim. Smuceşte. De sub TIR se aude un scârţâit uşor. Nicio mişcare. Încorsetat ca într-o menghină de zăpada troienită, TIR-ul pare turnat in ciment. Chiar în aceste momente, o maşină aparţinând Ministerului Apărării Naţionale încearcă să elibereze mijlocul drumului, dar fără succes, se aude din stânga mea un reporter de televiziune care transmite în direct. Cele două motoare ale Tatrei sună de parcă maşina ar urma să decoleze. Ca într-un cadru de film, par să fi dispărut pe dată toate elementele din peisaj, rămânând doar un ring, în care două maşini, un TIR de peste 20 de metri, încărcat, şi o Tatra, îşi vor da lovitura decisivă. Oprică debraiază brusc, roţile rup zăpada, cablul se întinde să pocnească. Cabina Tatrei pare să o ia din loc. TIR-ul este smuls din zăpadă, iar şoferul său virează invers. Pe Oprică însă nu-l mai interesează. Îl trage sanie şi îl repune în circulaţie. Aproape că se pot auzi aplauzele spectatorilor de ocazie, acelor sceptici care formează grupuri, grupuleţe, pe marginea drumului. Urmează tractarea unor camionete, pe care Tatra nici nu le simte. Mijlocul drumului este eliberat. Cel mai important lucru. Acum pot intra buldozerele să curăţe zăpada. Dacă nu era maşina aceasta, zău dacă mai ieşeam din zăpadă, ne spune Gabriel Tudorache, şofer de TIR, care nu mai conteneşte să se închine, de parcă nici acum nu i-ar veni să creadă. Stau aici de 24 de ore. Vin tocmai de la Timişoara şi trebuia să ajung în seara aceasta în Bucureşti. Gerul se înteţeşte, vântul suflă din ce în ce mai tare. Hainele militarilor sunt pline de zăpadă. Obrajii cărămizii. Vorbesc cu câţiva şi primesc aproape aceeaşi replică. Ne facem datoria. Da, am mai fost la deszăpeziri, am mai fost la inundaţii. Am făcut ceea ce trebuia, raspunde şi caporalul Neluţ Grecu, în timp ce dezleagă cablul de remorcare de la o camionetă care tocmai fusese trasă deoparte de Tatra armatei. Suntem obişnuiţi. Am tractat maşini, am eliberat o porţiune de drum. Este frig, într-adevăr, dar asta ne este meseria. Ne bucurăm că am reuşit să ajutăm oameni aflaţi în nevoie.

Garda la zăpadă În acest timp, în cazarma Regimentului 30 Gardă Mihai Viteazul, colonelul Ovidiu Pop inspectează celula de criză şi detaşamentul de intervenţie. TAB-urile (transportor amfibiu blindat) cu motoarele pornite sunt gata de misiune. Camioanele, dispuse în linie, la fel. Militarii ştiu ce urmează. Nu este prima dată când participă la astfel de evenimente. Deszăpeziri, inundaţii, corturi pentru civilii rămaşi fără case, pături, alimente - cu aceste "ingrediente" le este presărată viaţa, atunci când nu sunt în teatrele de operaţii. Iar militarii Regimentului 30 Gardă Mihai Viteazul nu fac excepţie. Deşi lumea îi cunoaşte cel mai bine de la parade, de la ceremoniile de nivel foarte înalt, ori de la defilările pe sub Arcul de Triumf, aceşti militari sunt pregătiţi, ca oricare alţii din Armata României, şi pentru altfel de misiuni, începând de la cele de luptă, până la astfel de situaţii care au ca scop salvarea de vieţi omeneşti. Iar comandantul lor, colonelul Ovidiu Pop, al cărui birou este plin de diplome şi decoraţii, are şi două misiuni internaţionale de luptă la activ. A fost în Kosovo, în anul 2006 şi apoi, în 2008, în Afganistan, în calitate de comandant de batalion. Acolo a ieşit în misiuni de nenumărate ori din bază. În unele de patrulare, convoiul militar pe care-l comanda a fost atacat, dar nu a ezitat nici atunci să-şi facă datoria, aşa cum nu ezită nici acum, când populaţia civilă solicită ajutorul armatei. În jurul orei 20, Pop primeşte ordinul de misiune. Se deplasează cu un detaşament format din 20 de militari, cu tehnica aferentă, pe autostrada A1. Convoiul militar înaintează greu prin traficul bucureştean. Pe autostradă imaginea este de coşmar. Maşini fără combustibil, oameni fără provizii. Auziseră la radio, spune colonelul Pop, că va veni cineva să le dea ceai, fructe, alimente. Dar nu credeau. Se mirau când vedeau că totul este aievea. Am ajutat un cetăţean străin, rămas fără combustibil, să ajungă la o benzinărie. Omul era de-a dreptul disperat. Cam toţi şoferii erau panicaţi. În primul rând, nu ştiau ce se va întâmpla cu ei, cine-i va salva. Probabil că fiecare dintre noi s-ar fi speriat într-o astfel de situaţie. Să vezi zăpezile cum cresc pe lângă tine şi să nu ştii ce va urma, dacă va putea veni cineva să te salveze...Unii, care stăteau aproape de Bucureşti, şi-au abandonat automobilele, au plecat pe jos acasă. Colonelul Pop a stat până la orele 23 alături de detaşament, după care a primit ordin să se deplaseze pe DN3, pe şoseaua de centură a Bucureştiului, unde mai multe TIR-uri erau blocate în troienele de zăpadă. Un clip de pe aparatul foto al colonelului, din acea noapte, pare realizat la Polul Nord. Şoseaua de centură este un câmp părăsit. În transportoare guvernează frigul. Din nefericire, blindajul de metal nu ţine de cald. TAB-urile remorchează TIR după TIR. Până la ora 3 dimineaţa reuşesc să scoată din zăpezi, să remorcheze, mai mult de 100 de TIR-uri. La ora la care scriu aceste rânduri, 4000 de militari ai Armatei României sunt pregătiţi pentru intervenţie, cu tehnica din dotare. La nevoie, se mai pot suplimenta încă 4000. Aceştia sunt cei pe care i-am putut observa în repetate rânduri la inundaţii, scoţând bătrânii şi puţinele lor lucruri din apele nemiloase, instalând corturi militare pentru cei rămaşi fără case, ducându-le pături, alimente, apă. Ei sunt sunt militarii, Armata pe care populaţia civilă se poate sprijini în orice situaţie şi în care are încredere.

Ne puteți urmări și pe Google News