Israelul, ţara cea mai pregătită să facă faţă atacurilor cibernetice

Israelul, ţara cea mai pregătită să facă faţă atacurilor cibernetice

Statul evreu ocupă prima poziţie într-un clasament mondial al capacităţii de apărare împotriva atacurilor cibernetice realizat de compania McAfee, scrie BBC.

Finlanda şi Suedia ocupă locurile următoare, în timp ce la polul opus se află Mexicul. România se află pe acelaşi palier de securitate cu India şi Brazilia, spre finalul clasamentului.

Statele Unite împart locul patru în clasament, alături de Germania, Spania şi Franţa.

Clasamentul este realizat pe baza aprecierilor oferite de experţi militari şi din domeniul securităţii informatice. "Subiectivitatea acestui raport este în realitate atuul său. Ne oferă percepţia asupra nivelului de pregătire a unei ţări de a face faţă unui atac cibernetic, percepţie a celor care înţeleg şi lucrează în acest domeniu zi de zi", a declarat Raj Samani, şeful departamentului de tehnologie din compania McAfee.

Ne puteți urmări și pe Google News

Documentul recomandă, de asemenea, autorităţilor centrale din ţările incluse în clasament să sporească atribuţiile instituţiilor care combat atacurile informatice.