Vezi cum au sărbătorit chinezii intrarea în Anul Dragonului | MULTIMEDIA

Vezi cum au sărbătorit chinezii intrarea în Anul Dragonului | MULTIMEDIA

Peste un miliard de asiatici au sărbătorit, cu mare fast, intrarea în Anul Dragonului, cu speranţa că noul an le va aduce împliniri mai ales pe plan profesional, relatează AFP.

Din Malayezia până în Coreea de Sud, milioane de oameni au celebrat Noul An, participând la tradiţionalele petreceri familiale, au asistat la dansul leului, iar cei mici au primit cadouri. La Beijing, la miezul nopţii, cerul s-a iluminat de miile de artificii aruncate ca să alunge spiritele rele.

În Filipine, petrecăreţii au putut luni dimineaţă să stea liniştiţi acasă, deoarece ziua noului an a devenit, pentru prima dată, zi liberă datorită unei reforme, care nu a fost totuşi bine primită de membrii comunităţii de afaceri. Anul Dragonului este considerat de zodiacul chinezesc un an propice pentru îmbogăţire şi realizări pe plan personal. În acest an se vor naşte mulţi copii, deoarece este un semn foarte favorabil. Tocmai de aceea, în China, se prevede pentru acest an o creştere a naşterilor cu 5%, potrivit agenţiei de presă Xinhua. Acelaşi fenomen este aşteptat şi în Hong Kong, Taiwan şi Singapore. Premierul din Singapore, Lee Hsien Loong, i-a îndemnat chiar pe locuitori să profite de Anul Dragonul şi să contribuie la creşterea ratei natalităţii, care este extrem de scăzută în acest oraş-stat. Este vorba de o tentativă de reducere a puternicei dependenţe a guvernului de lucrătorii străini. În alte părţi pe continent, marile oraşe au devenit aproape pustii, deoarece oamenii s-au dus la temple, pagode, la reşedinţele de la ţară. De exemplu, autostrăzile din Malayezia, unde un sfert din populaţie este de origine chineză, au fost aglomerate pe toată durata week-end-ului. În Coreea de Sud, mai mult de jumătate din populaţie a profitat de această sărbătoare şi a plecat în vacanţă. Dar magazinele din Seul au fost luate cu asalt de miile de turişti chinezi, care au profitat şi ei de această scurtă vacanţă. Turiştii chinezi s-au îndreptat şi spre Tokyo. În marele magazin Mitsukoshi, unul din cele mai renumite din Japonia, erau o mulţime de translatori ca să-i ajute pe clienţi să cumpere, în timp ce anunţuri în limba mandarină erau difuzate la fiecare etaj.

Ce aduce Anul Dragonului

Ne puteți urmări și pe Google News

În mituri şi basme, dragonii scot flăcări pe nări şi ţin prinţesele captive până sunt salvate de eroi. Dragonii din astrologia chinezească sunt, începând de astăzi, odată cu începerea Noului An Lunar Chinezesc, creaturi mitice care aduc cu ele optimism şi speranţă în 2012.

Dragonul este cel mai promiţător şi puternic semn zodiacal din cele 12, asociat cu prosperitatea şi vigoarea şi, totodată, singura creatură mitică în ansamblul de semne astrologice chinezeşti, printre care se numără cai, şobolani sau porci. Anul acesta este cu preponderenţă norocos, întrucât este anul dragonului de apă, eveniment care are loc la fiecare 60 de ani. Un vizitator aleargă pe sub lampioanele roşii care fac parte din decoraţiunile de sărbătoare ale Noului An Chinezesc. REUTERS/Soo Hoo Zheyang   Artiştii amatori dau un spectacol cu foc în cinstea Noului An Chinezesc, în oraşul siberian Krasnoyarsk. REUTERS/Ilya Naymushin Un artist amator suflă foc în timpul sărbătorilor de stradă în cinstea Noului An Chinezesc, în oraşul siberian Krasnoyarsk. REUTERS/Ilya Naymushin Artificiile luminează cerul Beijingului în timp ce localnicii sărbătoresc începutul Anul Chinezesc. REUTERS/David Gray Un localnic urmăreşte spectacolul focurilor de artificii dat în cinstea Noului An Chinezesc. REUTERS/Carlos Barria O femei arde tămâie în timp ce se roagă pentru noroc în prima zi a Noului An Chinezesc la Templul Yonghegong Lama din Beijing. REUTERS/Jason Lee

Un interpret, îmbrăcat în costum tradiţional şi machiat, se pregăteşte să ia parte la festivităţile de Anul Nou Chinezesc la Templul Dongyue. REUTERS / David Gray Oamenii ard tămâie şi se roagă pentru noroc în prima zi a Anului Nou Chinezesc la Templul Yonghegong Lama din Beijing. REUTERS/Jason Lee Un interpret, cunoscut ca un "om puternic", se învârte cu o greutate pe umărul drept, în faţa mulţimi adunate în timpul sărbătorilor de Anul Nou chinezesc la Templul Dongyue din Beijing, vechi de 700 de ani. Templul este cel mai mare de acest gen din nordul Chinei pentru şcoala Zhengyi a taoismului, şi a fost iniţial construit de călugări taoişti în secolul 14. REUTERS/David Gray Actori, îmbrăcaţi în costumele Qing Dynasty (1644-1911), iau parte la ceremonia de slăvire a raiului din Beijing, în care oamenii se roagă pentru recolte bune şi noroc, sărbătorind astfel Noul An Chinezesc. Festivalul Primăverii începe pe 23 Ianuarie şi marchează începutul Anului Dragonului, potrivit zodiacului chinezesc. REUTERS/Soo Hoo Zheyang   O decoraţiune afişată pe pereţii din Beijing. REUTERS/Tim Chong <iframe frameborder="0" src="http://www.youtube.com/embed/CIVOZFp8dlA" height="315" width="620"> </iframe><iframe frameborder="0" src="http://www.youtube.com/embed/ygYFQd8YUsg" height="315" width="620"></iframe>