În urma unui accident rutier care a avut loc în această dimineaţă, pe DN9, în judeţul Bihor, 11 persoane au fost rănite. Din informaţiile poliţiei, un microbuz care transporta 12 persoane a intrat în coliziune cu un alt autovehicul.
Incidentul a avut loc în jurul orei 7.00. La locul accidentului au fost trimise patru ambulanţe. Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor a precizat că microbuzul cu o capacitate de 8+1 locuri era supraîncărcat şi transporta 12 persoane. El venea din Germania.
În urma impactului, 11 persoane au fost rănite. În momentul în care ambulanţele au ajuns la faţa locului, unul dintre pasageri era în stop cardiorespirator. Eforturile medicilor de a-l resuscita au fost inutile. Mulţi dintre pasagerii răniţi sunt în stare gravă. În luna noiembrie, un microbuz care transporta 15 elevi de şcoală generală şi doi însoţitori s-a răsturant în judeţul Arad. Cauza producerii accidentului este neadaptarea vitezei la condiţiile de trafic, şofeaua fiind acoperită cu polei. Doar doi dintre copii au fost răniţi uşor. Tot în luna noiembrie, trei persoane au murit, iar alte cinci au fost rănite, dintre care două grav, după ce un autocar înmatriculat în România s-a ciocnit în această dimineaţă cu un camion slovac. Accidentul a avut loc pe drumul național 4, în județul Pest, din centrul Ungariei. Victimele erau din Iași și mergeau spre Italia. Cel mai grav accident a avut loc pe 31 octombrie, în Ungaria, când 14 români au murit şi doi au fost grav răniţi. Şoferul unui TIR a adormit la volan şi a lovit microbuzul în care se aflau românii.