Ultraşii de la Steaua şi Dinamo se mobilizează pentru o nouă seară de violenţe!
- Ionela Săvescu
- 16 ianuarie 2012, 17:00
Surse din cadrul instituţiilor abilitate în menţinerea şi restabilirea ordinii publicii au declarat că o parte dintre suporterii echipelor Steaua şi Dinamo au stabilit deja "planul de bătaie" pentru a patra zi de proteste violente în Bucureşti.
Potrivit acestor surse, unii lideri ai ultraşilor au stabilit mai multe puncte de întâlnire în Capitală, urmând ca la ora 19.00, începutul tronsonului cu audienţă maximă a televiziunilor de ştiri, să ajungă în Piaţa Universităţii. Reprezentanții Jandarmeriei au anunțat, astăzi dimineață, că la protestele de aseară și o mare parte a galeriei Petrolului Ploiești a participat la violențe, opt indivizi fiind identificați, duși la Poliție și amendați pentru port de arme albe în locurile publice. Mărturia unui huligan care a cărat cocteiluri Molotov în rucsac Andrei Cosmin, unul dintre tinerii care au participat, aseară, la protestele din Piața Universității, a relatat astăzi pe Facebook cum s-a luptat cu jandarmii „să dea comuniștii jos din țară”: „Am reușit să scap. Întreaga brigadă cu care am luptat aseară la Spitalul Colțea a fost luată de poliție. Jandarmii ne-au împins către Centrul Vechi și ne-au blocat ieșirile. Eram aproape 300, ne-am regrupat pe la Universitate, dar jandarmii veneau din toate direcțiile și îi luau pe toți. Am fugit cu glezna fisurată mai repede decât am făcut-o în toată viața mea. Am sărit gardul unei biserici și m-am întins. Am avut noroc că eram îmbrăcat tot în negru. Am stat așa cam jumătate de oră, timp în care am auzit jandarmi care arestau oameni, cum îi înjurau și cum îi băteau”, scrie Andrei pe Facebook. Tânărul continuă povestirea, spunând că „brigada lui” a dat foc la tot ce se putea: „Am fost în prima linie, atât la Colțea, cât și la Unirii. Nu pot să vă spun ce am mai făcut, dar am fost filmat de mai multe ori. Mi-am pus o eșarfă neagră la gură, ca să mă apăr de gazele lacrimogene. Abia puteam să respir, dar m-a ajutat eșarfa. Am găsit pe stradă tubul unui cartuș de gaze și l-am luat acasă, ca suvenir. Rucsacul încă miroase a petrol de la coctailurile Molotov pe care le-am cărat și mă-ndoiesc că o să iasă vreodată mirosul din țesătură”. Vom reveni cu amănunte.