Ciuhodaru a ajuns subiect de bancuri. VEZI ce glume fac Olguța Vasilescu și Cristian Preda

Ciuhodaru a ajuns subiect de bancuri. VEZI ce glume fac Olguța Vasilescu și Cristian Preda

Evoluția lui Tudor Ciuhodaru la Ministerul Sănătății a făcut-o pe Olguța Vasilescu (PSD) să descopere care este "culmea concedierii": "să fii dat afară dintr-o funcţie onorifică". În schimb, democrat-liberalul Cristian Preda se întreabă dacă acesta își va trece și în CV cele două zile în care a fost consilier onorific.

"De data aceasta UDMR l-a pus la punct pe Traian Băsescu, cel care l-a chemat la Cotroceni pe Ciuhodaru cu CV-ul pentru a face angajări la Guvern, trecând peste etapele legale", a mai comentat senatorul PSD, conform mediafax.ro. Vasilescu a mai afirmat că, deşi prin eliberarea din funcţie lui Ciuhodaru ministrul Ladislau Ritli a devenit "mai simpatic", acesta, împreună şi cu cei doi noi secretari de stat, ar trebui să demisioneze urgent pentr că "este inadmisibil să accepţi o lege iniţiată şi făcută la Cotroceni şi tu doar să îţi pui semnătura pe ea". "Îţi iei banii degeaba şi trebuie să pleci acasă", a încheiat senatorul PSD. Preda: "Și-o va trece în CV"? Europarlamentarul PDL Cristian Preda comentează pe blog că "demiterea lui Ciuhodaru de la Ministerul Sănătăţii e un record în materie. Nu doar în politică". Evoluția evenimentelor l-a lăsat cu o singură dilemă în ceea ce-l privește pe Ciuhodaru: "Un job de două zile va ajunge oare în CV-ul doctorului de la Iaşi?" CITIȚI ȘI:

  • Voinescu: Demiterea lui Ciuhodaru, "chestiune de opțiune a ministrului"
  • UDMR, iritat de impunerea "traseistului" Ciuhodaru
  • Care este adevăratul motiv al demiterii, după două zile, a consilierului Tudor Ciuhodaru

Ne puteți urmări și pe Google News