Stelistul Dodel a venit la vizita medicală cu două ore întârziere și rupt de somn

Stelistul Dodel a venit la vizita medicală cu două ore întârziere și rupt de somn

Jucătorii echipei de fotbal Steaua au efectuat în această dimineață vizita medicală. Deși trebuia să vină înainte de ora 8.00, Cristi Tănase, cel poreclit Dodel, a venit după mai bine de două ore.

Primii care s-au prezentat la INMS au fost jucătorii străini ai Stelei, Tatu, Geraldo, Nikolici, Iliev şi Martinovici. Ulterior au început să sosească și ceilalți oameni ai lui Ilie Stan. "Anul ăsta a fost mai bine. Anul trecut am stat aici patru ore, acum am terminat în două ore, incredibil, foarte repede. Important este că suntem sănătoşi şi pregătiţi pentru antrenamentele grele din această perioadă pentru a pregăti meciul cu Twente.

Am avut doar un kilogram în plus, dar asta este normal când eşti în vacanţă", a spus Martinovici la plecare.

După două ore, când mulți dintre coechipierii săi plecaseră deja, a apărut și "vedeta" Cristi Tănase. Cu ochii umflați și cu o față obosită, Dodel s-a scuzat ca un școlar:

"Abia acum m-am trezit, nu mi-a sunat alarma!"

Ne puteți urmări și pe Google News