Nu au nevoie de acel lucru, îşi permit să îl cumpere, dar nu se pot abţine să îl sustragă. Cleptomanii fură în mod compulsiv obiecte de care nu au nevoie, fără valoare, dar care le dau o anumită satisfacţie.
Cleptomania este o afecţiune psihică neobişnuită care rareori ajunge să fie diagnosticată şi tratată. „Mania de a fura (kleptein/ klepton (gr) = a fura) este o problemă de control al impulsurilor similară cu jocul patologic, consumul abuziv al anumitor substanţe/droguri şi stă pe graniţa dintre o boală de anxietate cum e boala obsesiv-compulsivă şi una de tip adicţie”, explică Gabriel Diaconu, psihiatru la clinica „Sapiens Medical Center” din București. România nu are date oficiale despre cleptomanie, iar frecvenţa bolii poate fi cu greu estimată, spun specialiştii. „Putem vorbi de o incidenţă de poate 5 la mie, sau 0.5%, dar e o cifra speculativă”, estimează psihiatrul Gabriel Diaconu.
Cleptomania, vârful icebergului În adolescenţă, boala apare cel mai adesea ca reacţie psihotraumatică, asociată unei personalităţi instabile. În perioada adultă, cleptomania este de cele mai multe ori doar vârful icebergului. „Persoanele adulte care fură şi au altfel un intelect intact rareori fac doar asta. Multe dintre ele suferă de boala de personalitate borderline şi/ sau antisocială, comit şi alte infracţiuni, pot avea o constitutie infracţională”, atenţionează expertul. Aceştia din urmă provin, de multe ori din medii cu violenţă familială fizică sau psihologică, au cel puţin un părinte sau bunic cleptoman sau consumator de substanţe care provoacă dependenţă. Cleptomania poate fi şi un sindrom în cadrul unei alte boli. Persoanele care au suferit accidente vasculare pot suferi de schimbări ale personalităţii la care este asociată şi cleptomania. „De multe ori, sunt pacienti adulţi, chiar bătrâni, care surprind prin puerilismul lor, sunt oameni care au uitat reguli sociale, care «dosesc» mâncare la petreceri adeseori făra o bună explicaţie de ce fac asta”, exemplifică psihiatrul.
Cine sunt cleptomanii Persoanele care suferă de cleptomanie, ca afecţiune de sine stătătoare, sunt de obicei tineri, bine inseraţi în social, cu educaţie medie spre superioară, cu un istoric familial de cleptomanie, violenţă, dependeţă de alcool, droguri sau jocuri de noroc, de promiscuitate socială sau de sociopatie. Confruntaţi, cleptomanii sunt iniţial evazivi, jucând cartea „neînţelegerii”, dar ulterior vor recunoaşte cele trei faze ale bolii: „Prima este aceea de poftă iraţională de a avea un obiect căreia individul iniţial îi rezistă, faţă de care are discernământ, ştie că nu e bine să facă ce urmează să facă, apoi gestul compulsiv, care oferă plăcere, euforie, sau o formă de descărcare libidinală, şi apoi ruşinea şi acoperirea gestului”, detaliază Gabriel Diaconu.
În spatele furtului Furtul nu este comis dintr-un acces de mânie sau răzbunare sau în urma unei deformări de percepţie, ci din compulsie. „Satisfacţia pe care o simte este una şi aceeaşi, în originar, cu cea pe care o simte un trichotilloman când şi-a smuls părul”, explică psihiatrul. „Trebuie înţeles că nici unuia nu-i «place» să facă asta, ba dimpotrivă, veritabilii cleptomani suferă scrupule teribile de pe urma a ceea ce ei rareori înteleg ca fi fiind o boală, cât mai degrabă un viciu”, adaugă acesta.
Cum se poate trata Diagnosticarea unui cleptoman nu ţine cont de frecvenţa furtului, întrucât ei nu sunt constanţi de cele mai multe ori. „Cert este că au loc recăderi, uneori după perioade susţinute, uneori comportamentul devine extrem în situaţii când individul traversează o detresă emoţională”, subliniază Gabriel Diaconu. „Operează” individual, fără ajutorul altcuiva şi de obicei nu îşi planifică furturile şi nici nu iau în calcul riscul de a fi descoperiţi. Uneori cleptomanii păstrează obiectele furate ca pe nişte trofee sau, dimpotrivă, le returnează pe ascuns.
Există puţine dovezi de vindecare a cleptomaniei, întrucât este vorba despre o masă pestriţă de pacienţi, dar pentru cei dipuşi să se vindece, soluţii există. Impulsul poate fi ţinut sub control cu ajutorul unui tratament medicamentos, iar traumele aflate în spatele afecţiunii, pot fi ameliorate prin psihoterapie.
„Persoanele adulte care fură şi au altfel un intelect intact rareori fac doar asta. Multe dintre ele suferă de boala de personalitate borderline şi/ sau antisocială, comit şi alte infracţiuni, pot avea o constitutie infracţională”. Gabriel Diaconu, psihiatru la clinica „Sapiens Medical Center” din București.
Recomandările noastre
