"Pistolarul" din Severin, nepotul lui Gigi Nețoiu, arestat
- Cristi Craioveanu
- 4 ianuarie 2012, 16:48
!["Pistolarul" din Severin, nepotul lui Gigi Nețoiu, arestat](https://media.evz.ro/wp-content/uploads/2012/01/pistolarul-din-severin-nepotul-lui-gigi-netoiu-arestat.jpg)
Tânărul care a tras cu o armă în mai multe mașini, în Drobeta Turnu Severin, în ultima noapte a anului trecut, este fiul șefului Vămii Porțile de Fier I, dar și nepot al lui Gigi Nețoiu.
Judecătorii mehedințeni au decis să-l aresteze pe Alexandru Titu Nețoiu, tânărul de 23 de ani care a tras 16 focuri, cu o armă ce aparține tatălui său, în ultima noapte a anului trecut, din balconul propriei locuințe. Nețoiu a țintit câteva mașini parcate, printre care și pe cea a adjunctului șefului Poliției de Frontieră Mehedinți, Cătălin Necșoiu, un alt autoturism aflat în mers, dar și blocul de vizavi de locuința sa. Alexandru Titu Nețoiu a fost descoperit de polițiști refugiat la locuința bunicilor săi, dintr-o comună doljeană. Potrivit anchetatorilor, tânărul care este fiul șefului Vămii Porțile de Fier I, dar și nepot al lui Gigi Nețoiu, și-a recunoscut faptele. Alexandru Nețoiu și-a postat și pe facebook o fotografie în care apare alături de Gigi Nețoiu și familia.
![](/wp-content/themes/evz/assets/img/evz_comunicate.gif)