Ajutoare sociale sistate pentru neplata dărilor

Ajutoare sociale sistate pentru neplata dărilor

O noutate a anului 2012 o constituie măsura de suspendare temporară a ajutoarelor sociale, dacă beneficiarii nu îşi achită taxele şi impozitele către stat.

Beneficiarii de venit minim garantat, alocaţie de susţinere a familiei şi indemnizaţie de creştere a copilului, care nu îşi plătesc taxele şi impozitele locale, pot fi suspendaţi din plată pe o perioadă de până la cinci luni. Ajutoarele sunt reluate în momentul în care beneficiarii fac dovada achitării taxelor şi impozitelor locale. Ei vor primi şi suma neplătită în timpul suspendării. Nu sunt vizaţi de această măsură beneficiarii de alocaţii de stat pentru copii. Amenzi pentru profesorii care lovesc elevii Tot în domeniul protecţiei copilului, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale propune pentru acest an introducerea de sancţiuni pentru părinţii care îşi trimit copiii la cerşit, pentru cadrele didactice care aplică pedepse corporale elevilor, dar şi pentru autorităţile care nu-şi respectă atribuţiile stabilite prin lege (servicii publice de asistenţă socială). Sancţiunile pentru părinţi vor fi de până în 1.000 de lei, iar pentru cadrele didactice de până la 2.500 de lei. Pentru angajaţii direcţiilor de asistenţă socială, amenzile vor fi stabilite în funcţie de gravitatea faptelor.

Ne puteți urmări și pe Google News