N-a mai suportat umilința și a răbufnit: „Numai în România contează dacă ești gras, dacă ai fundul mare”

N-a mai suportat umilința și a răbufnit: „Numai în România contează dacă ești gras, dacă ai fundul mare”

Adi Popa, fotbalist la FCSB, a marcat un gol în meciul câștigat de „roș-albaștrii”, scor 2-1, împotriva Viitorului.

Adi Popa, fotbalist la FCSB, a marcat un gol în meciul câștigat de „roș-albaștrii”, scor 2-1, împotriva Viitorului. La final, mijlocașul a spus că se simte frustrat pentru că nu a evoluat în partida cu Vitoria Guimaraes, pierdută cu scorul de 0-1, în play-off-ul Ligii Campionilor.

Decizia i-a aparținut finanțatorului Gigi Becali, care a considerat că Popa are kilograme în plus, așa că a hotărât ca fotbalistul să nu intre pe teren.

„Nu ascund faptul că am fost dezamăgit, frustrat (nr. că nu a jucat în returul cu Guimaraes, în play-off-ul Europa League). Am considerat că meritam să joc în meciul din Portugalia, fiindcă am considerat că aveam calități care mă avantajau pentru acel meci, fiindcă aveam spații pe care să îmi folosesc viteză sau experiența. Dar nu am avut încotro, am stat liniștit pe bancă, iar în seara aceasta am reușit să fac un joc bun, să ajut echipa.

Au ajuns anumite discuții la factorii care iau decizii la această echipă că aș avea kilograme în plus. Nu, am un kilogram și 400 de grame în plus, ceea ce nu înseamnă, de fapt, nimic, fiindcă se pot pierde și 3 kilograme în efortul unui meci. Numai în România contează dacă ești gras, dacă ai fundul mare.

M-au deranjat aceste lucruri. Simțeam că pot să ajut echipa în acel meci din Portugalia, pentru că era un meci pe contra. Eu n-am venit aici să mă bucur că stau cu colegii în cantonament sau să stau pe bancă. Am venit să muncesc și să-mi pun calitățile în valoare”, a spus Popa la Look TV.

Ne puteți urmări și pe Google News