Legi nedrepte în ţara tuturor posibilităţilor: Condamnat pe viaţă pentru că a furat 50 de dolari

Legi nedrepte în ţara tuturor posibilităţilor: Condamnat pe viaţă pentru că a furat 50 de dolari

Cine nu a auzit de dictonul „America e ţara tuturor posibilităţilor”? De „land of the free”? Dar iată că nu totdeauna se şi întâmplă atunci când vorbim de justa dreptate fie şi când se face referire la un infractor mărunt.

Un bărbat din Alabama a fost condamnat la închisoare pe viaţă fiindcă a furat 50,75 dolari dintr-o patiserie când avea 20 de ani. The Guardian ne povesteşte extraordinara poveste a lui Alvin Kennard, şi despre pedeapsa  atât de disproporţionată.

Când a intrat în închisoare Alvin avea 20 de ani, era în 1983. Acum are 58 şi un judecător a hotărât eliberarea sa din închisoarea din Donaldson-Bessemer.

Kennard fusese condamnat datorită "Habitual Felony Offender Act" din Alabama, o procedură cunoscută ca ''legea celor trei greşeli''. Potrivit căreia a treia violare a acesteia, recidivistul este condamnat la o pedeapsă mult mai grea, care poate ajunge la închisoarea pe viaţă.

Vestea eliberării a fost primită cu imensă bucurie de prieteni şi rude, fiindcă Kennard credea cu adevărat că va rămâne în spatele gratiilor toată viaţa. ''A fost copleşit de această şansă - a declarat avocatul său, Carla Crowder - va avea toată susţinerea familiei, care i-a fost mereu alături''.

În America există sute de deţinuţi victime ale acestui tip de condamnări nedrepte, de multe ori abandonaţi din lipsă de avocaţi şi de bani pentru a se apăra.

Ne puteți urmări și pe Google News