Trump a trecut la amenințări. Întâlnire cu scântei între președintele SUA și Emmanuel Macron

Trump a trecut la amenințări. Întâlnire cu scântei între președintele SUA și Emmanuel Macron

Donald Trump, președintele SUA, a amenințat că va mări taxele pentru importul de vin franțuzesc, ca urmare a taxării suplimentare aprobate de Parlamentul de la Paris.

Conflictele internaționale, relansarea creșterii economice și climatul - mai ales situația din Amazonia - sunt marile mize la reuniunea celor mai importanți lideri ai lumii. Summitul nu a fost lipsit de violenţe între protestatarii antiglobalizare şi forţele de ordine.

Pentru a-i primi pe liderii principalelor puteri ale lumii, Biarritz s-a transformat într-un adevărat oraş fortăreaţă. Peste 13.200 de polițiști și jandarmi au fost mobilizaţi pentru confruntările cu manifestanţii antiglobalizare. În pofida scenelor de război, doar o persoană a fost reţinută de către forţele de ordine.

Poliţiştii au făcut uz de grenade cu gaze lacrimogene şi tunuri de apă pentru a-i ţine la distanţă de protestatari de liderii celor mai puternic industrializate state de lume.

Ne puteți urmări și pe Google News

Preşedintele Emmanuel Macron i-a primit cordial pe oaspeţii săi şi a discutat amical cu Boris Johnson, premierul Marii Britanii. Dincolo de inegalităţi, educaţie, sau ecologie - incendiile din pădurea amazoniană s-au impus în ultimul moment pe agenda summitului - securitatea şi economia mondială sunt marile mize, a anunţat Emmanuel Macron.

Trump a ameninţat că va taxa şi importurile de vinuri franţuzeşti, ca represalii după ce parlamentul de la Paris a adoptat o lege privind taxarea suplimentară a giganţilor domeniul tehnologiei digitale.

“Dacă fac asta, noi le vom taxa vinurile, sau ceva asemănător. Le vom taxa vinul cum nu s-a mai văzut. Nu îmi place ce fac”, a declarat Trump, conform Stirileprotv.