Cristi Pustai a mărturisit, astăzi, că a ajuns la o înțelegere cu oficialii clubului giuleștean, iar de anul viitor va conduce primele antrenamente ale Rapidului.
Ultima formație din Liga I pe care Pustai a pregătit-o a fost ASA Târgu-Mureș, însă tehnicianul a fost demis de gruparea ardeleană la data de 17 septembrie.
„În principiu, totul e OK. Am discutat cu Dinu Gheorghe şi ne-am înţeles. Nu am semnat încă nimic, pentru că trebuie să mai stabilim câteva lucruri după Revelion. E un proiect foarte interesant, care să readucă Rapidul acolo unde a fost. Tradiţia şi istoria o cer. Va fi o provocare mare pentru mine.
La reunirea lotului vreau să am cel puţin 14 jucători. Ştiu că acum situaţia nu e prea roz la capitolul ăsta, dar trebuie să se rezolve până pe 12 ianuarie. Să fie 14 jucători, că pe urmă mai pot veni pe parcurs, dar trebuie să am ce să antrenez, să am cu cine să încep treaba. Dar sunt convins că nu vor fi probleme în acest sens şi că voi îmbraca treningul Rapidului la reunire”, a spus Pustai pentru Digi Sport.