„Moș Crăciun” de închiriat trebuie să aibă umorului și prezența de spirit. Cei mai căutați și mai bine plătiți sunt actorii.
Prețul pe oră pentru un animator tematic pornește de la 130 de lei, și include jocuri interactive pentru copii, face painting și modelarea creativă a baloanelor.
Mădălina Rapanu, Manager BluParty spune că în afară de Moș Crăciun și Crăciunițe, companiile preferă animatorii de iarnă si mascotele tematice: Spiriduși, Reni, Crăiese și Oameni de zăpadă, iar cel mai cerut animator al anului este Prințesa Elsa, personaj din filmul de animație Disney, Frozen.
Prețul pentru divertismentul de Crăciun poate varia între aproximativ 1000 lei și poate ajunge la 9000 lei pentru un eveniment complex cu programe de divertisment diversificate, decor, spectacole și jocuri.
Care este portretul unui Moș Crăciun?
”Moșului îi place să fie șugubăț. Toată lumea apreciază simțul umorului și prezența de spirit. În afară de asta, actorii care îl întruchipează pe Moș sunt exact cum ni-l închipuim toți pe Moș Crăciun: deschiși, autentici, sfătoși și cu un glas cald pe care ai tot sta să îl asculți”, spune Mădălina Rapanu
E important să trimitem copiilor actori autentici, care să intre în rol pe deplin, nu doar persoane costumate tematic, cum se găsesc în anunțurile din mica publicitate.”